Citesc din carte, zâmbesc, mă prefac că sunt captivată și te văd. Te văd cu coada ochiului cum îți miști mâinile odată cu buzele, cum îți tremură carnea pe tine când râzi. Văd cum privirile șovăie asupra ta, cum ești sorbită și cum alții ar dori să se afle între brațele tale, între sânii tăi cărnoși, rotunzi și fermi, cu sfârcurile erecte, probabil din cauza frigului sau poate a entuziasmului de a spune povestea patetică despre lucrarea ta de masterat, disertația de fapt, pentru care nu ești prea bine pregătită.
Am deviat, dar eu te priveam fără să șovăi asupra ta. Gustam din pielea ta albă și din vocea ta gravă fiecare unduire fonetică, fiecare tril vibrant al vocii. Colega ta părea a fi, ca orice personaj secundar, puțin interesantă, puțin mai scundă, puțin cam grasă, puțin frumoasă, puțin cam necizelată. Dar e bine pentru tine că e așa. Astfel, plimbatul mâinii tale pe bara din metrou, mișcări verticale adică, să nu pară decât parte din entuziasmul tău, nicidecum un sediment de gând pervers rămas de la experiență anterioară din Regie, de unde veneai.
Zâmbesc adesea fără să mă gandesc că zâmbesc în realitate, căci tot mai des mă rup de ea și mă reflect în lumi posibile sau în gânduri ce par mai posibile decât urâta zi de marți sau luni sau oricare ar fi ea. Și totuși, te-am văzut cu coada ochiului cum m-ai scanat. Mi-ai scanat zâmbetul, cartea, lectura, hainele, ai strâmbat un pic din nas, ai comunicat ceva cu privirea, nu cred că ți-a fost citită de altcineva în afară de mine, ai continuat să te miști și să-ți tremure sânii sub tricoul acoperit de cămașă în pătrățele. Iar gura ta părea un lac curat, cu apă lină și licăriri sub clar de lună, în care aș fi înotat chiar eu! Când buzele tale au simulat în aer, iar obrazul tău fin a șters în treacăt urechea ei, am crezut că o să-mi cadă carea din mână, că mă voi da de gol, și că gura ta va plana asupra urechilor tuturor și dacă n-au făcut-o decât în imaginația mea, sunetul țucatului s-a auzit clar în tot compartimentul; priviri s-au întors, gura ei a gustat-o o lume întreagă, iar privirea mea a fost îngropată într-o coincidență de moment, lectura mea: voyeurismul unui tânăr de 32 de ani care descoperă plăcerea de a urmări viața vecinei din blocul de vis-a-vis, doamna Rigemor Jolsen. Sau poate aleg lecturile astea pentru că fac parte din mine subiecte care mă supun unui rol de observator; deci sunt un bun observator care citește o carte despre un alt foarte bun observator. Domnule Elling, dacă existați în realitate, de fapt sunt sigură că există, chiar l-am întâlnit, vă rog să îmi acordați un moment în care să vă spun că uneori e bine să încerci și heringul..cine știe..poate îți va plăcea și cu siguranță îți va ocupa mai mult timp decât doamna Jolsen.
Am coborât din metrou zâmbind, anticipând că voi scrie ceva și îmi aminteam de cuvintele lui Tudor: dacă ești obez la cap, adică atât de gras încât să îți explodeze creierul, cum ar fi? A râs isteric. Eu am surâs. Cum ar fi?
pregnantă întrebare...în sine întrebarea te face să te delirezi. Cum ar fi? Și dacă o mai gândesc de multe ori o să și uit ce întrebam de fapt. Cum ar fi? C u m a r f i ?
Cum ar fi fost? Asta e altceva...
Am alergat printre claxoane și dintre volane a răsunat un tităit lugubru pe care l-am asociat cu zborul gândurilor în noaptea de Halloween când atârnau lilieci de tavanul meu, iar luminile gălburii încălzeau ouăle ce stăteau să eclozeze și-atunci am considerat pentru prima dată că sunt completă și completată.
