Gramatica erotica

Și chiar când credeam că s-a terminat, a venit ploaia. Atunci, în clipa în care miros de primăvară a pătruns în casă, am realizat că e prea mult condițional-optativ între noi. Dorință, probabilitate, posibilitate, cauză-efect, condiție-rezultat. Ia-o cum vrei, dar eu m-aș întinde pe un pian și, în frenezia compozitorului, aș lăsa să se scurgă din mine toată improbabilitatea pe care am simțit-o când ai spus „Poate că lucrurile ar fi stat altfel dacă mi-aș fi trăit și eu viața mai mult”. Note grave, spațiate de o pauză incredibil de lungă în mine...un lag...o întârziere de reacție...și un sentiment de disperare complexă, de pe urma căreia nu m-aș fi recuperat dacă nu ar fi fost bulgărele de zăpadă care nu se topește nici la plus patruzeci de grade.
Mai știi cum era să te prindă patru vorbind despre posibilitatea ca noi să nu fim nici măcar noi și să fim ireali prin imaginația noastră asupra propriei existențe? Da, nici eu... Ce s-o fi întâmplat cu vremea când visam la scară largă și orice părea posibil? Iar acum nici ziua de mâine nu mă mai prinde cu dorința din optativ...
O succesiune de reguli gramaticale mă agită într-un conjunctiv nesigur și o fantezie târzie, cum că aș trăi pe limba unui melc și aș dansa step și toate literele ar fi încâlcite, iar nonsensul meu ar deveni lege peste hotare de marmeladă.

Negativisme

Desigur că orice început are și un sfârșit. Dacă ești optimist din fire sau din obicei sau pentru că imaginea ți-o cere, nu citi sfârșitul ăsta. 

La fiecare sfârșit de an ne propunem să ne reinventăm anul ce vine pentru că astfel avem impresia că progresăm, că merem înainte și facem ceva cu viața noastră. Au trecut două luni (mai e un pic și trece și februarie, atât de negativistă sunt) și lumea s-a reinventat deja cu fiecare ocazie: unii și-au cumpărat lucruri, alții au vândut lucruri, alții le-au aruncat. Unii și-au schimbat stilul, alții au revenit la un stil ce i-a prins, alții și-au propus să fie aceiași. Toate sfârșiturile pentru optimiști sunt un prilej de bucurie pentru că scot cu siguranță ce este mai bun din ei și se reinventează. Dar negativiștii...ce fac?

Iată: orice sfârșit este dureros. Sfârșit de săptămână: îți dai seama că a trecut încă o săptămână și nu ai făcut ce ți-ai propus sau ai fost impiedicat de diverse lucruri care nu țin de tine sau pur și simplu nu ți-a fost capul acolo și timpul trece repede pe lângă tine și toți postează pe facebook că s-au reinventat și tu...
Sfârșit de unt: îți dai seama că iar l-au scumpit și săptămâna trecut l-ai găsit la ofertă, iar acum sigur va trebui să dai mai mult pe el pentru că de la zi la zi lucrurile se scumpesc și deși îți mărește salariul, cumva tot în urmă rămâi și niciodată nu îți permiți piesa aia de teatru la care merge toată lumea (Dineu cu proști), iar tu nu reușești sub nici o formă să renunți la unt ca să mergi la teatru, film, spectacole.
Sfârșit de lună: pentru că știi că vine salariul pe care sigur îl vei cheltui pe dări la stat, iar tu vei petrece o lună întreagă cumpărând doar unt.
Sfârșit de film: dacă e film de dragoste, totul se termină cu bine, se iubesc forever și tu nu ai să găsești niciodată dragostea aia sufocantă și salvatoare; dacă e film de acțiune, toți sunt prieteni sau oricum s-au descoperit cei mai buni prieteni care te ajută tot timpul la nevoie și te distrează și te caută, te ajută să spargi bănci, să muți cadavre, să furi, să înșeli și merg cu tine la închisoare și vin la ușa ta cu o sticlă de vin exact când te simți oribil (cred că tot de dragoste era și scenariul ăsta); dacă e film de groază, oricum te lasă cu impresia că urmează ceva tot atât de bolnav, de tare, de interesant; cu viața reală știi exact ce urmează luna viitoare(dacă tu rămâi aceeași persoană care nu s-a reinventat): cumperi unt; dacă e dramă, măcar plângi și te descarci, dar viața e atât de rea că te gândești pe tot parcursul filmului cât de asemănătoare e viața ta cu lumea personajului din film (curios..).

Sfârșit de relație. Oricare ar fi ea, provoacă o durere adâncă în sufletul negativistului. Nimeni nu mă place, nimeni nu mă vrea, măcar era așa sau așa și invers, sau măcar era acolo sau oricum ar fi fost era mai bine decât singur și când era, era mai bine singur. Dar cel mai dureros este când sfârșitul de relație aduce liniște în sufletul negativistului. Realizarea faptului că îți place o persoană care îți scoate peri albi și incapabilitatea de a o evita, e sfâșietoare pentru că negativistul are o problemă pentru fiecare soluție. Linia e tresată: știa el; mai bine nu, decât da.

Sfârșit de capitol/carte: va mai găsi oare altă carte la fel de bună? sau ce altă activitate îi va da măcar tot atâta satisfacție cât i-a dat lectura acelei cărți?
Sfârșit de postare...ce rost mai are...