Crăciun fericit!

Prima ninsoare. Prima zăpadă. Primul zâmbet. Prima atingere. Prima întâlnire. Primul sărut. Prima iubire. Prima despărţire. Prima beţie. Prima suferinţă. Prima resemnare. Prima promisiune.

Primul loc de muncă. Primul salariu. Prima demisie. Prima promovare. Prima ieşire în oraş cu colegii de muncă. Prima demitere. Prima mahmureală la muncă. Prima călătorie cu serviciul. Primul eşec. Prima impresie.

Prima amintire de Crăciun. Primul Crăciun alături de o nouă familie. Primul Crăciun departe de familie. Primul Crăciun departe de iubit/iubită. Prima sărbătoare. Primul dans. Prima căsătorie (şi speranţa că e singura). Primul copil. Prima sărbătoare cu un copil în familie. Primul porc tăiat. Prima oară când ţi s-a făcut rău de la prea multă mâncare. Prima bătaie cu zăpadă. Primul om de zăpadă.

Christmas Myspace Graphics


Prima lacrimă. Primul deces în familie. Prima dezamăgire. Primul cadou. Prima exaltare. Prima oară când ai realizat că de Crăciun nu eşti nici mai bun, nici adevărat şi că e o simplă sărbătoare în care te uneşti cu semenii tăi şi vă apucaţi de depănat amintiri. Sau invers: Prima oară când ai realizat că de Crăciun este momentul să îţi petreci timpul alături de cei dragi, că este timpul să laşi de la tine şi să uiţi de rele măcar pentru câteva zile. Prima oară când recunoşti că iubeşti nişte persoane care îţi sunt mereu aproape, la bine şi la rău. Prima oară când realizezi că îl/o iubeşti pe cel/cea de lângă tine chiar dacă nu îl/o cunoşti de multă vreme pentru că spiritul sărbătorilor te face să o iei un pic înainte, euforic şi sentimental.


Christmas Myspace Graphics

Myspace Profile Graphics

Aveam un text pregătit, plin de dulcegării, bla bla, dar m-am răzgândit pe drum şi mă voi rezuma la urări. Sărbători fericite! Vă urez toate cele bune, un Crăciun călduros alături de familie pentru că ea este cea mai importantă dintre toate.

Craciun Fericit Graphics & Craciun Fericit Pictures

Listă matinală

mi-a-ngheţat piciorul. cum care picior? ăla cu care scriu. ăla cu care am uitat să pun litere mari. ăla care calcă pe crăpătura foii şi trepidează la cele mai sonore cuvinte:
boemă,
suav, compot,
mlădios, zâmbet,
carnal, diurn,
pudră, oftat,
parfum, suspin,
particule, puf,
cristaline, broderie,
chin, antique,
mecanic, vijelios,
organic, zimţat,
dantelă, a zornăi,
scrum, zulufi,
sens, nimic,
ispită, plin,
plutitor, eclectic,
călător, nepăsător,
nor, dispreţuitor,
zbor, grotesc,
covor, candid,
hâd, curbură,
lacună, zenit,
zăbavă, opal,
spasm, palid,
neant, livid,
etern, epavă,
sinuos, aspectuos,
hâtru, solstiţiu,
grandoare, suspect,
discret, apt,
zână, feeric,
ftizic, pueril,
pudoare, satin,
viscere, piept,
verde,
coală, voal,
fibre, a se evapora,
abur, rouă,
sân, sfârc,
discrepanţe,
discordante, distorsionate,
placid, blajin,
nimeni, groapă,
dumnezeire, ardoare,
inimă, cord, suflet,
stihie, nălucă,
vulcanic, răbufni,
molcom, umed, orgasm,
distrugere, masă,
frumos, noapte,
lună, nebună,
duşumea, luciu,
ţipător, taină...

şi o listă pe care nu aş mai termina-o. nici nu am pus piciorul pe i şi tremur. o fi de la cafea. o fi foaia subţire. o fi discrepanţa dintre mine şi sensuri.
ţăran
mi se opresc aici (şi face semn cu degetu-i lunguieţ către curbura gâtulu-i de lebăduţă). să le scuip?
dar e prea târziu...nu-i nimeni care să asculte praf de sensuri, dram de dramă, glumă candidă, miros de gumă dulce-acrişoară cu brobonele de zahăr. nu-i nimenea să sufere când el vorbeşte despre alte nimfe, piedestaluri uitate de suferinţă, radiante statui ridicate în cinstea altora, admirate de posterioarele trecătorilor seculari, porumbeii, îmbrăcate în culoarea pură, albul nepătat de isteţime, diliu, burghiu, burghez, antilopă, gazelă, gazetă, ziar, cerneală, tuş, afiş, ş...somn, vise, taică, neică, moşule, imbecilule, dobitocule, distrusule, matroană, ceară, lut, ceramică, artist, curând, dispersat, concentrice, citrice, câmp, magnetic, efemer.
e prea târziu pentru cuvinte măreţe, inventate pe loc de către minţi celebre în şcolile liceelor vieţii unor puşti cu telefonie digitală de ultim RĂCNET. Ultima suflare de straie străineze, cu ţesături perfide, luminate de culoarea aurie a paietelor kitsch(i?)oase. Ultima atingere de secretele victoriei. Ultimul roşu în obraji de unde se fură. Cel din urmă ruj lucios ce curge în indiferenţa erorii cuvintelor exprimate în locurile publice de unde se cumpără carne uşoară...de pui.

e mult prea târziu pentru o noapte. e mult prea devreme pentru o zi. e un clişeu prea mare dacă postez. e un rateu dacă nu.
e déjà văzu...

De secole mă fură...

Nu, eu nu vin din trecut. Mă trădează manierele. Mă pudrez cu ani puţini şi compătimire, dau pe buze o uşoară tentă de modestie şi mă îndrept către abisala debara ghiftuită de straie roiale, cu cele mai fine cusături, cu cele mai luminoase tăceri. Încerc să găsesc haina care să mi se potrivească cel mai bine: poate o rochie matlasată ivoar cu un set de perle, să par mai femeie. Vai! Am găsit şi mănuşile acelea brodate în ochiuri mici, uşor antique, moştenite de la mamaie! Nici nu ştiţi cât de fericită sunt! Un pantof ca al Cenuşăresei se plimbă prin dormitorul meu şi mă tot întreabă: Mergem? Surâd copilăreşte şi-i răspund: Nu fi prostuţ, nu cu tine merg. Şi îl dau deoparte căutându-i pe cei mai simpli, mai comozi. Picioarele, dintre toate părţile corpului unei femei, trebuie să fie lejere. De acolo pleacă întreaga dispoziţie! Dacă pantofii o strâng cum ar putea ea pluti ca o păpădie în vânt? Dacă pantofii îi sunt incomozi, cum ar putea ea dansa în mijlocul galei unde lumea întreagă o priveşte? Cum ar fi zâmbetul ei încântător dacă pantofii i-au rănit picioruşele? Un toc lejer, un model caracteristic rochiei şi un şal care să ţină companie umerilor suavi, dar care să îmi lungească gâtul de lebăduţă. Cât de tandră pot părea în straie roiale cusute cu bunătate!
Cum aş putea ţine pasul cu buna purtare în secolul tău, băiete? Tu îmi spui să renunţ la ele, iar eu nu pricep de ce. Cum aş renunţa eu la asemenea frumuseţi? Cum aş putea înlătura căldura de dincolo de corset? Pentru ce să las în secole trecute Pudoarea, Dragostea, Grandoarea?! Când tot ce am, tot ce mi-a rămas, este în mine?
Mă dichisesc cu toate acestea când ies din casă, din cutia în care trăiesc, un ambient mat, impropriu, nepersonalizat, sec, şi le port în mine căci de le pun la vedere lumea mi le ia! Mă fură de ele! Ar trebui să îi alerg după aceea prin oraş să mi le iau înapoi. Asemenea straie...mai rar găseşti.