#0

Camera-aproape goală. Lumina roșiatică în colțul stâng. Șifonierul alb, până în tavan. Liniște.
Lângă geam-fotoliul de paie, măsuța albă plină de medicamente și un laptop.
Acolo sunt eu-pe fotoliu. Stau.
Privesc. Boabe transparente de apă stau pe umerii mei.
Șiroaie curg pe brațele mele. Prosopul se desface în urma respirației sacadate.
Ochii mei sunt goi.
Și mă gândesc la tine.

Pauză.

În colțul ochiului-te văd; cum stai întins în pat și-mi vorbești despre nevoile primare ale omului...mâna ta schițează în aer precum făceau strămoșii noștri în jurul focului, doar că noi doi ne strângeam în jurul becului și spuneam povești despre...ce s-a întâmplat?
Liniște. Biroul scâncește ca un nou-născut după lapte, doar că el vrea artă. De unde să-i dau dacă nu am...
Cărțile zac doldora. Se apropie momentul.

Pielea mea s-a hrănit, camera mea a prins sunetele plăcute ale nopții, melodia a început, iar tu...
Ai dispărut...ușor...ca un nor.
Dar te-am văzut și m-am bucurat.

Să iasă soarele.