Lumina caldă a soarelui ce apune traversa catedra pictând pe ea puchinii geamului murdar. Copiii alergau veseli prin clasă în timp ce profesoara încerca să îi răspundă calm mamei ce insista cu chestiuni insignifiante. Iese din clasă, în curtea uscată de soare, și Alina vine către ea entuziasmată:
- Privește, trec...
Dar nu se mai înțelege ce spune Alina, de altfel nici nu mai contează, căci cerul se întunecă ca de ploaie. Profesoara ridică ochii spre cer și chiar deasupra ei trecea cortegiul funerar al norilor morbizi de negri. Unul dintre norii care își tot schimba forma fluidă se apleacă și deschide gura golită. Trece râzând fără să își părăsească vreo clipă postul din grupare.
Cinci, șase, câți or fi fost, au mers mai departe, peste apă, spre oraș, bătând toba surdă, marșând a moarte. Doar forme negre, plutind deasupra capetelor oamenilor dintre care doar cei aleși îi observă, cărând un val de agonie...
