duminică, 24 iulie 2011

Alice în Ţara Minunilor

Stau pe mese alese de contese ce nu am cunoscut alta ca mine nicicând nu va fi oglindă oglinjoară alta-i în ţară mai oacheşă decât o fătucă care cacofonii sunt permise şi care nu.

Cânt cântece cântecele şi mulg ţâţe de capre şi vaci şi boi şi câteva de porţelan şi mă întreb adesea dacă un loc de muncă mai bun nu îmi puteam găsi şi îmi dau seama că nimic nu e mai plăcut decât să îmi curgă şiroaie laptele pe mâini până spre bust pe spate pe faţă în jos.

Zbor în jos adânc în mare şi corectez câteva dintre textele ce nu au fost încă scrise şi mă întreb dacă nu cumva le voi scrie eu prin alţii sau alţii prin mine căci ordinea nu mă interesează musai din moment ce prin mine vor trece.

Respir oceane şi mâl şi mă sufoc cu trandafir de moldova sau de bucureşti că tot una-i când mănânci ovăz şi te băăâzâie la cap unele aiurea despre viaţă şi scop şi altele când nici ele nu au găsit un rost.

Romane romane romane romane şi greceşti şi albaneze şi câteva gypsy că dacă zic ţigăneşti mă gîndesc la baştanu cu merţanu şi soţia crenguţa şi copilu supermen scris cum se pronunţă că aşa ştie el mai bine.

Aaaaaaaş scrie un potop de literatură care nu s-a mai scris dar cuvintele astea le-au mai scris şi m-aş entuziasma dacă aş găsi o altă ordine care să surâdă mai mult.

Tărăgănez ca să nu zic că astăzi nu am avut o zi superbă de vară cu un pic de răcorică şi mult soare şi nişte timp cu fetele care s-au dovedit a fi doar una.

De la porci la mistreţi la calamari şi apoi la o moluscă şi dacă se poate la un animal invisibil ca să mă exprime mai bine căci nu e moment în care să nu intru în casă şi să nu îmi amintesc cât de insignifiantă mi-e existenţa prezenţa în medii şi nemedii.

Boys make good pets vedeam pe un tricou dar eu mă revolt că nu vreau să se creadă că fetele au ajuns doar să se folosească de ei ele se folosesc doar când nu mai au nimic altceva de făcut cum ei le folosesc pentru treburi care nu spun în gura mare că mai avem şi copii pe lângă şi nu vrem să îi educăm altfel decât frumos ca pe un animal de curte care să îşi apere mai degrabă teritoriu decât să îşi dezvolte creieru.

Îmi plac femeile cum îţi plac şi ţie şi lui şi ei şi lor şi unora şi altora şi le admir în rochiţele lor cu fundiţe cu săndăluţe cu mânuţe fine firave şi cu buzele cerând săruturi şi picioare lungi epilate sau neepilate în gura pământului sau în vârful muntelui peste vise şi planuri între cuvinte rostite diferit din guri diferite şi suspin că nu pot fi bărbat să le cuceresc din moment ce bărbaţii nu suspină să mă cucerească pe mine sau poate doar ăia cu burţile dedesubtul tricoului suflecat cu dintele misplaced ca să redau ideea mai bine şi-aş vrea să apuc şi eu de bucile dantelate sau să aţâţ un crac acoperit de ciorap cu buline doar ca să simt că pot şi mi se zvântă în faţa ochilor altfel decât oricui.

Fireşte că visăm cu toţii la ce nu visează alţii sau mai nou la ce visează toată lumea căci sunt mulţi care cică visează la unul şi acelaşi lucru şi atunci întreb: de ce nu suntem una şi aceeaşi persoană dacă tot suntem o apă şi-un pământ?

vineri, 22 iulie 2011

În plen

Şi nici măcar atât. Adică aş fi putut să fiu un fel de cârtiţă sau poate un animal mai mare, dar nu, ea a ales să îmi spună de porcii care se tăvălesc în mocirlă şi care nu fac nimic decât să mănânce toată ziua şi să doarmă. Păi, mai toate animalele fac treaba asta, cred că nu înţelege diferenţa dintre oameni şi toate celelalte vieţuitoare.
Cu siguranţă că ceva fac, dar nu acel ceva pe care îl vede ea productiv. Gândirea este un proces solicitant, are un demers încet şi o ramificaţie destul de mare. Actul de creaţie este îndelungat, necesită linişte, stimulare şi aprofundare. Cum să creez eu dacă ea stă pe capul meu şi se înmulţeşte şi înrădăcinează fără ca eu să mai pot face ceva? Până să îmi dau seama de ce se întâmplă, ciuperca asta mi-a infectat întregul creier, iar acum stau la mila Domnului aşteptând inspiraţia divină.
Nici când mă găsesc singură nu reuşesc să îmi eliberez mintea. Stagnarea asta mă înspăimântă... Sunt sigură totuşi că prin asta trece orice scriitor. Unii trec pentru mai mulţi ani, alţii au doar un scurt moment...dar când locuieşti cu părinţii şi încerci să fii măcar un scriitor mediocru...locul acela special trebuie solidificat în fiecare clipă pentru că dacă l-ai scăpat din vedere chiar şi numai pentru un minut...o fisură în perete poate fi începutul unui colaps.