În plen

Şi nici măcar atât. Adică aş fi putut să fiu un fel de cârtiţă sau poate un animal mai mare, dar nu, ea a ales să îmi spună de porcii care se tăvălesc în mocirlă şi care nu fac nimic decât să mănânce toată ziua şi să doarmă. Păi, mai toate animalele fac treaba asta, cred că nu înţelege diferenţa dintre oameni şi toate celelalte vieţuitoare.
Cu siguranţă că ceva fac, dar nu acel ceva pe care îl vede ea productiv. Gândirea este un proces solicitant, are un demers încet şi o ramificaţie destul de mare. Actul de creaţie este îndelungat, necesită linişte, stimulare şi aprofundare. Cum să creez eu dacă ea stă pe capul meu şi se înmulţeşte şi înrădăcinează fără ca eu să mai pot face ceva? Până să îmi dau seama de ce se întâmplă, ciuperca asta mi-a infectat întregul creier, iar acum stau la mila Domnului aşteptând inspiraţia divină.
Nici când mă găsesc singură nu reuşesc să îmi eliberez mintea. Stagnarea asta mă înspăimântă... Sunt sigură totuşi că prin asta trece orice scriitor. Unii trec pentru mai mulţi ani, alţii au doar un scurt moment...dar când locuieşti cu părinţii şi încerci să fii măcar un scriitor mediocru...locul acela special trebuie solidificat în fiecare clipă pentru că dacă l-ai scăpat din vedere chiar şi numai pentru un minut...o fisură în perete poate fi începutul unui colaps.