În disperarea-mi caut răspunsuri, caut să cunosc, să știu, să înțeleg lucruri care sunt peste puterea mea de acceptare.. Aș vrea să mă culc și să mă trezesc în ceva ce seamănă a mai, dar nu e mai anul ăsta, ci viitorul sigur pe care îl aștept cu ardoare.
Mă dor coastele de atâta ură și chin și mă contorsionez în minte și-aș vrea să mă întorc în grotă, să port copii, să mor primordial, cum se făcea odată, când lumea asta nu era atât de complicată.
Aș vrea să acopăr cumva semnele adânci ce ai marcat mine, ca un copac încrustat cu numele adolescenților ce și-au șoptit timid în zile toride de vară, în nopți reci de iarnă, în parcuri cu stufăriș crescut pe-alocuri, între blocuri...mă vântură vântul și mă plouă ploile...mi-e frig și cald totodată...Mi-e dor de altădată...
Te vreau și nu te vreau. Dispar și reapar în mine cuvinte sordide, trăiri candide...mi-e greu ...mi-e pielea uscată, mi-s buzele nesărutate, mi-e sufletul ne-ngrijit, mi-e privirea răsfrântă și-s tulburată tare...nu mai trece, oare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu