Am alergat printre claxoane și dintre volane a răsunat un tităit lugubru pe care l-am asociat cu zborul gândurilor în noaptea de Halloween când atârnau lilieci de tavanul meu, iar luminile gălburii încălzeau ouăle ce stăteau să eclozeze și-atunci am considerat pentru prima dată că sunt completă și completată.Picurii metalici clincăneau pe obrajii mei munciți și la fiecare pas realizam că bat apa-n piuă.
De secole mă preocup cu același vals aritmat, cu aceeași substanță densă, vâscoasă ce îmi macină ficații și zâmbetul.
Am căutat îndelung și am descoperit, într-un final un rost; o concluzie, un gând pierdut precum un copil pierdut în piață, în parc, la magazin, în pădure; un copil care a renunțat chiar el să mai plângă după ai lui din moment ce nici ei nu l-au vrut, căutat, păstrat, la momentul respectiv.
Gâfâiam, asudam, îmi simțeam inima în creier, o urcasem de mult acolo, la terapie intensivă, ”Poate își va reveni” mi-am spus în rânduri repetate și iată! s-a deșteptat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu