Deşi s-ar spune că noi cunoaştem cum sunt artiştii, a trebuit să mă opresc din prima şi să reflectez: care
noi? Eu, cercul meu de prieteni care are legătură cu arta sau mă rog, care ar vrea să aibă măcar margini lăturalnice... Dar nu ştiu câţi dintre frunzăritori se opresc asupra unei postări de cultură.
Mă cam ofuscasem când am postat treaba cu tipologiile şi am primit un răspuns uşor
demotivant. M-am supărat pe mine pentru că mi-am dat seama că încă o dată
eu mă încadrez într-o tipologie: tipologia teribilistei de Bucureşti-nu face nimic în contra, dar nici pro. Leguma conspiraţională. Eu sunt altfel cu nimic, cam aşa ceva. Şi sunt multe de zis despre tipul ăsta de om. Sunt exact cum se aşteaptă societatea să fiu şi asta mă scoate din minţi. Dar postând despre neartişti, am simţit obligaţia de a face paralela cu artiştii. Iniţial mă gândeam că toată lumea ştie despre artişti...cum sunt sau cum tind să fie...dar m-am răzgândit. Am impresia că am impresii multe bazate doar pe experienţe proprii. Iar viaţa nu trebuie să o reflectăm numai prin experienţe proprii.
Artiştii sunt şi nu sunt. Ei există în timp ce nu s-au format şi respiră sacadat de dragul respiraţiei sacadate. Ei pot clădi o lume întreagă în care să existe în paralel cu cea reală, iar cea reală să devină ireală în favoarea celeilalte. Artiştii trăiesc în lumea creată de ei. În secunda următoare o pot şterge ca şi cum nu ar fi existat niciodată.
Artiştii nu mănâncă de foame. Ei ciugulesc de nefoame. Atât cât să nu ameţească şi câteodată preferă starea de ameţeală. Artiştii găsesc o multitudine de motive pentru care să trăiască, să creeze sau/şi să moară.
Între artişti e o armonie dezordonată, iar în toată dezordinea, ordinea se discută intens. Cunoaşterea lucrurilor inexistente şi aprofundarea celor existente sunt esenţiale pentru artişti. Artiştii nu pot lucra constant pentru că trăirile nu le sunt constante. Artiştii nu sunt monotoni. Tăcerea e un preludiu către arta pe care o creează.
Artiştii iubesc conceptele: conceptul de artă, conceptul de femeie, conceptul de iubire, conceptul de prietenie. Abstractizează şi prelucrează anumite informaţii reale. Ei nu sunt nemulţumiţi, ei sunt incompleţi. Şi se completează până se afundă în cele mai complicate teorii. Nu am descoperit un echilibru în viaţa lor. Artiştii trăiesc la extreme, ceea ce nu e rău când ai o minte sclipitoare precum o bobiţă de apă pe un pahar.
Artiştii văd dincolo de orizont. Ei percep cu mintea cele nevăzute şi le redau cât mai exact. Dar cum am putea ştii ce e
exact din moment ce nu am văzut? Adesea ei se ajută de artişti din arii diferite pentru a reda anumite idei.
Între artişti e beţie, amorţeală, aberaţie, creaţie, ecuaţie şi
inecuaţie...explicaţie.
Între artişti e târziu când e devreme şi e încă devreme când e târziu...Artiştii nu dorm de somn, ei dorm pentru a se cufunda în starea de visare abruptă din care să extragă ideile maxime pentru creaţie. Ei pot visa cu ochi deschişi o viaţă!
Pentru artişti Pământul îşi pierde rotaţiile şi gravitaţia şi tot ce îl compune, iar timpul se dilată într-atât încât se contopeşte cu spaţiul îndepărtat. Tot Universul devine mărginit de idei preconcepute şi în acelaşi timp se întinde către un infinit încercat de definire.
Pentru artişti lista nu se termină niciodată. Şi dacă se termină este momentul pentru o schimbare de viziune.
Între artişti e pasiune, căldură şi răceală, egoism, un amalgam de magneţi cu poli şi fără unde logica devine
ilogică, iar camera întreagă se topeşte, se autodistruge şi se recompune împreună cu artiştii, căpătând o formă diformă şi un miros înţepător de dulce-acrişor. Îţi lasă apă în gură şi îţi usucă transpiraţia sau îţi usucă saliva şi îţi transpiră pielea şi plâng şi râd şi devine isterie până să se fi transformat în dulcegărie.
Între artişti nimic nu e totul şi totul nu e pentru că ei sunt şi nu sunt pe acest pământ.
