Dragostea mea este precum o flacără în bătaie de vânt. Dansează, se ondulează doar ca să te atragă în căldura momentului. Mâinile ei te ating atât de uşor că nici nu îţi dai seama dacă a fost adierea vântului sau am fost eu. În camera ta goală unde muzica pare că îmi ţine locul, dragostea mea te veghează. Stă în colţul cel mai luminos şi te priveşte cum zâmbeşti, cum te-ntristezi, cum plângi ori cum te macini.
Dragostea mea, iubitule, te ocroteşte de rele şi te inspiră. Te duce în Dreamland unde noi doi stăm îmbrăţişaţi sub copaci înfloriţi, lângă râul de ciocolată...acolo unde atingerile noastre ireale par mai reale ca niciodată.
A trecut o lună de când toate acestea au fost reale şi dragostea mea doare. Doare atât de tare că în timp ce zâmbesc aş vrea să-mi crape faţa, să se despice într-o grimasă care să mă scoată din coşmarul acesta. Dragostea mea e o lumină stinsă, un bec ce aşteaptă să fie aprins. Apasă butonul. Dă-mi drumul, dragostea mea... Inimile noastre palpită la amintirile ce într-o clipită par că revin. Dragostea mea o aşteaptă pe a ta...să fiu adorată ca înainte, să fiu alintată de dragostea ta...
Dragostea mea...nu mă lăsa. Încălzeşte-mi pieptul măcar să pot respira...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu