Gustos

Savuroasă poezie

repercusiune

sunt toţi pantalonii tăi
pe-un scaun prăfuit adunaţi
sunt paltonul
mâncat de moliile de vara trecută
sunt pe biroul tău inelat
de cafea şi sex spurcat
sunt foi
sute de foi
aruncate cine-ştie-peunde
sunt patul tău răvăşit
sunt biblioteca prost aranjată
pe categorii nemulţumitoare
sunt bucătăria în care nu găseşti nimic
sunt scaunul proaspăt vopsit
în neconcordanţă cu expectanţele tale
sunt prin baia ta
care nu se simte a ta
sunt robotu tău de pe toc
pe care nici nu l-ai observat
sunt părul tău îmbâcsit
într-o zi de joi
când eşti cu ea la cafea
sunt mâine pe care nu-l vrei
sunt mâna forte ce ţine isonul
sunt şi nu sunt
datorită şi împotriva vreerii tale.

sunt palme
definite
cu definiţii întregi
pentru cuvinte nou-născute
prost crescute
slab recunoscute...
sunt în nefiinţa mea
o oază de tăcere
pentru un tumult
imploziv...

auzeam că introvertiţii implozează des
asta pentru că extravertiţii
explodează rar.

Întrebări de după Neurologie

pe zi ce trece îmi mai moare câte un neuron şi simt că într-o zi nu voi mai fi capabilă nici să unesc punctele...o activitate ce poate părea banală acum...

Unghii

îmi sunt unghiile carne, dincolo de tăria şi hotărârea cu care operează în fiecare zi diferite acţiuni. uneori rup coşuri, alte ori obligă puntele negre să iasă la iveală. sunt zile când scrâşnesc pe podea doar ca să aud că am unghii. alteori produc sunete pe materiale solide...sunt rare zilele când dispar de la sine putere...şi sunt şi mai reare momentele când se asupresc asupra altor organe...
mă gândesc (m-a lovit aşa deodată), dacă aş lăsa unghiile să apese pe sâni şi pe abdomen mai des, oare ar creşte mai fericite? dacă le-aş încuraja să  z g â r i e pielea şi să alse semne vizibile pe ea, poate chiar să producă şi cratere, oare unghiile astea vor spune că au avut mai multe activităţi pe parcursul vieţii lor, până la tăiere, rupere, scoatere?

dar ele azi sunt moi, aproape inexistente, aproape de neobservat...acolo unde ar trebui să zgârie, gâdilă şi acolo unde ar trebui să scoată...acoperă...

Vocea

vocea îmi este prea puţin familiară. cel mai adesea operez cu scrisul. uneori mă trezesc atât de bulversată că nici nu mai ştiu să vorbesc şi trece jumătate de zi în care nu simt lipsa cuvintelor rostite şi tresar când am ajuns la ora şase în seară să îmi aud glasul. şi aproape că mă sperii că nu îmi aminteam să am vocea atât de groasă şi până se reglează (asta dacă vorbesc mai mult) mi se pare un fenomen excepţional că vorbesc... şi încerc să îmi dau seama de unde teama de vorbit. de cele mai multe ori tremur când vorbesc cu persoane noi, cu care nu m-am familiarizat.
vocea îmi este cel mai puţin cunoscută mie...vocea mea este cerneala, sunt biţii şi ce altceva contribuie la scrisul meu pe blog. nu ştiu ce tip de voce am. unii au zis că e puternică, alţii că îi adoarme...unii că nu e clară...deşi cred că se refereau la cuvintele rostite, nu la voce în sine....când am fost pusă în situaţie de a vorbi la microfon mi s-a spus că am avut o voce tandră....mă amuzam că sunt persoanele de la radio sau de la ştiri care îşi schimbă un pic tonul vocii pentru ceea ce prezintă. dar vocea...vocea a cui e? poţi să închizi ochii şi să te gândeşti la vocea cuiva? să o auzi în creier ca şi cum ar fi a ta? dar pe tine te poţi auzi în creier?
 de asemenea, sunt zile când tot ce e în creierul meu iese în vorbe atât de prost. e ucigător sentimentul de a avea cuvintele în cap şi atunci când le dau glas, iese cu totul altceva. ca şi cum n-aş mai fi fost eu când am vorbit. am atâtea de zis! şi nu pot spune nimic...teama de ridicol..nu ştiu

Gust

uneori nu am gust. mă trezesc şi simt că tot ce pun în gură nu are niciun Dumnezeu. în mintea mea îmi pregătesc deja gustul...şi ştiu că o cafea va avea gustul acela, pe care îl am eu în minte. dar după aceea, ceva se întâmplă şi îmi dau seama că nu e ce am gândit, ce am simţit eu... e ciudat că se întâmplă de obicei în perioade în care nu mai sunt de acord cu nimic pe lumea asta...şi mă gândesc cu siguranţă trebuie să fie ceva de la creier să nu fiu capabilă să trăiesc ceva ce nu are cum să se schimbe. cafeaua o fac mereu la expresor, deci nu are ce să se modifice, decât dacă schimb tipul de cafea pe care îl servesc...of, dar gustul mă părăseşte în zile de anaghie...

Seri evlavioase

Din creierul nopţii se aude o voce dumnezeiască, aproape celestială, care te ridică din patul tău şi te îngenunchează în faţa geamului şi te obligă să spui rugăciuni dintr-un suflet mai mult sau mai puţin curat......... Stau aproape de Mitropolie...ceea ce mă face un pic mai...revoltată.

Mi-ar plăcea să se deruleze alte evlavioşenii în miezul nopţii. Nişte evlavioşenii care să zdruncine pământul. O evlavioşenie atât de sinceră şi profundă încât să ţâşnească din peniţa stiloului un sânge negru fluid, numai bun de scris. Un scris aş vrea să se petreacă. Atât de credincioasă să-mi fie inspiraţia încât să aducă pe lume un copil care să fie mai iubit decât oricare altul. Să se nască precum în basme din lacrima mea, un Făt-Frumos care să fie numit altfel...mai original şi mai de actualitate.
Dar nu apare nimic....inspiraţia mă lasă, sunt un pic tristă...creativitatea m-a părăsit pentru un timp... O aştept. Poate va veni.


Purple rain...deşi am spus numai lucruri rele despre Prince fără să-i fi ascultat muzica, mă întorc acum către el şi îl ascult on and on and on...'till the rain stops...

Lecţie despre lecţie

Hai să te învăţ cum să înveţi să înveţi mai bine şi să îi înveţi pe ceilalţi mult mai bine decât ai învăţat tu. Mai întâi te uiţi pe cer şi îţi alegi temele de reflecţie şi suprafeţele de reflexie. După aceea stabileşti dacă alcoolul este imporatnt pentru mai departe sau nu şi nu în cele din urmă începi pe o foaie de hârtie să trasezi nişte linii. La sfârşit pui o întrebare esenţială de tipul "A fi sau a nu fi" sau faci o afirmaţie şocantă de tipul "Aceasta nu este o pipă". 

Citeam cândva pe net o ştire cum că femeile, după o anumită vârstă, încep să fie atrase de celelalte femei. Păi cred şi eu, dacă la micul dejun te uiţi la el cum înfulecă şi îţi zâmbeşte cu gura căscată ca un copil deranjat mintal şi îţi spune "eşti dusă" , tu te superi şi el se supără zicând "hai că era pe un ton afectiv, nu trebuia să te superi".

Aşa că uită-te pe cer şi trasează linii mâncând din micul dejun care mănâncă micul dejun şi învaţă să predai despre viaţă copilului din tine. Eu văd constelaţii de activităţi cerebrale sporite de către nişte planete şocante de avangardism şi nobilitatea sufletului. Dincolo de marginile Pământului zac zăcăminte de fier şi potasiu, mai multe banane şi mai mult sânge cu gust ruginiu de toamnă bacoviană, stângaci sentiment de moarte ce mă poartă...la poartă. La revedere!


E amuzant....cateodata....sa ab erezi pleonastic de a iu rea.

mi-e

mi-e grav tonul scrisului
şi mi-e ciudă pe fata morgana
fata care scrie şi citeşte
pe pereţii şcolii.

mi-e grea pleoapa
mi-e jenă de lacrima
ce se prelinge
pe vârf.

mi-e poftă de tine.

mi-e dus gândul în sus
în susul josului de sus
şi mi-e incoerent ce se întâmplă
când aburesc un pahar.

mi-e lapidar auzul.

mi-e dor de veghe
de veghe de dimineaţă
când eşti în REM
şi eu sunt ghem.

mi-e şi nu mi-e de tine.

mi-e-n stânga pe sân
o gâlmă suspicioasă
mi-au spus că nasc tutun
din luna a patra.

şi nu-mi mai ie
şi mai îmi ia
din august până-n octombrie
mi-o iu şi io.

mi-e triptic curriculumul.

mi-o crescut aura
peste gaura din dos
şi mi-e greu în mers
să cos.

mi-e sfâşiat obrazul
de mai nu mi-e!
mie...mi-e că miel
şi eu vreau capră.

mi-e târziu...
mi-e prea târziu...

prânziu...de duminică...

mă trezesc dimineaţa
şi-mi amorţeşte torsul
amintindu-şi de aseară
reforma educaţională.

s-au dat în mine lupte,
s-au scris în mine tratate.
s-au pus bazele literaturii
bazele literaturii urii.

mă cuprind în braţe
şi observ că trec prin mine
de pe partea dorsală
până pe partea extra spaţială.

mă iau de la un capăt la altul
şi cordul meu primeşte plural
şi bate cât şapte corduri
coarde, corzi şi teorii.

mă trezesc de dimineaţă
şi-mi zbiară retina:
opreşte-te, femeie,
din hrănit reptile!

cord...opreşte-te...

Simfonia ţânţarilor (în continuarea Bâzâitului Muştelor)

Stau şi-ascult orchestra ţânţărească

- Doamnelor şi domnilor, şi-acum vă prezentăm: Dooaaamnaaa Ţânţar!

dumneaei îşi face apariţia sfioasă, salută publicul şi începe:

- Ţzzzzzzuuummţzzzzuuuuuuââââuuuummţzâu- ţââââuuuu-ţzzzziiiiiii-ţzzuum!

publicul se ridică strigând:


 - Aplauze! Magnific!

Omul sfinţeşte locul

Iată o vorbă pe care o putem aplica şi oamenilor în felul următor: Omul sfinţeşte Omul. Şi nu religios cum se întâmplă în mod normal, este vorba despre o sfinţire morală, motivaţională dacă vreţi. Adică cum vine asta, ar fi o întrebare. Să vă explic.

Oamenii sunt de atâtea tipuri câte tipuri de muzică există. Şi există muuuuuulte laturi ale muzicii. Dacă e să luăm un profil de om cu înclinaţie către muzica clasică (cacofonie acceptată) vom vedeam un om ţapăn, cu o stricteţe destul de mare în gândire şi cu o gestică destul de punctată, mai ales atunci când vorbesc despre ceva ce le place. Dacă vorbim despre un metalist (heavy metal rocker), vom observa o personalitate care la suprafaţă lasă să se vadă un tip dur, un om sociabil, dar cu care nu ai vrea să te pui, iar care în adâncul lui ascunde o sensibilitate destul de mare.

Când oamenii se combină (un verb foarte bine ales, pentru că atunci când combini făină cu zahăr, lapte, ouă şi ulei ies clătite foarte bune) ei pun la comun:
interese,
stil de funcţionare,
capacităţi de acţionare,
disponibilitate,
şi mobilitate.
Uneori unii dintre partenerii de relaţie (nu neapărat amoroasă) vin cu ceva în plus sau în minus lucru care poate face relaţionarea dificilă sau uşoară. Eu am realizat că se întâmplă, de cele mai multe ori, ca un alt om să îl facă pe celălalt să acţioneze altfel decât o face el deobicei.
Voi veni cu două exemple: în liceu am avut o prietenă foarte bună care era foarte vioaie şi care prin felul ei de a fi mă făcea să fiu activă, să mă regăsesc repede şi să nu mă las învinsă. Apoi, reflectând asupra oamenilor când eram la începutul facultăţii mi-am dat seama că starea de spirit a mamei mele mă afecta grozav de tare, pentru că ea era negativistă, mereu supărată, apăsată de tot felul de griji de zi cu zi.

Astăzi, pentru a nu ştiu câta oară în viaţa mea, reflectez la aspectul de relaţionare şi ajung la o concluzie:
de cele mai multe ori, omul cu care îţi petreci timpul cel mai mult îţi coordonează starea de spirit.

Dacă eşti în preajma unui om meditativ, vei deveni şi tu meditativ; dacă eşti cu un om fericit şi care zâmbeşte şi îţi spune mereu că viaţa e frumoasă te va molipsi şi vei deveni şi tu vioi (asta în cazul în care tu eşti mai melancolic, cum sunt eu). Deci, Omul sfinţeşte Omul. Omul de lângă te face Om sau NEom. Câteodată unii dintre noi se pierd din cauza altor oameni care sunt derutaţi, care nu şi-au găsit încă scopul în viaţă, care nu au un loc al lor, care nu au o ocupaţie. NEoamenii sunt oamenii care sunt confuzi. Nu fiţi revoltaţi, toţi suntem OAMENI, dar când ne pierdem pe drum devenim NEoameni; când începem să ne întrebăm prea multe lucruri la care cumva ştim că nu o să găsim răspuns, atunci devenim NEoameni.
Omul Sfinţeşte Omul. Acolo unde e OMUL, acolo e motivaţie.
De aceea, cred că este foarte important să ştii să îţi alegi oamenii care să te înconjoare. Dacă faci rost de un om melancolic, fă rost şi de unul vesel pentru a avea o balanţă. Dacă ai un nebun lângă tine, ia şi un raţionalist. Fireşte că la matematică poţi face rost de toţi X şi Y pentru ecuaţia relaţionare, dar în viaţă e mai complicat, aţi spune. Eu cred că nu e chiar aşa de complicat. Când nu poţi să iei, redu. În orice caz, cred că este Foarte important ca să îţi dai seama de ce fel de persoană te ţine pe tine în viaţă.
Iubirea te face să vezi lucruri un pic înceţoşate, dar cu puţin efort şi multă voinţă (sau invers), te poţi detaşa şi îţi poţi găsi omul care cu care să relaţionezi cel mai bine. Dacă în teorie reuşim să facem asta, cred că suntem pe drumul cel bun.
Dar dacă eşti un om care a stat atâta să se gândească cum să relaţionezi mai bine cu oamenii, cred că e un om care va fi mereu singur. Sau poate nu sigur, ci detaşat...

Cert e că Omul sfinţeşte moral Omul.