Între mine şi tine se ridică un munte de idei care nu ne aparţin. E un bun comun de care abuzăm în timpuri de nevoie. Câteodată luăm separat idei, alte ori ne suprapunem. Muntele acesta se opreşte din crescut în momentul când ne servim din el astfel încât rămânem fără idei. Atunci apelăm la necuvinte. Închidem ochii şi ne aprindem inimile, vorbim cu trupul, cu ochii, cu pomeţii.
Îmi plimb degetele pe pielea ta fină, o străbat de la un capăt la altul, pe dinăuntru şi pe dinafară; o gust cu buzele, cu limba, cu pielea mea, fiecare por din mine vorbeşte peste nevorbele tale. Ne contrazicem în necuvântare şi ne cunoaştem fără să ne comunicăm. Îţi şoptesc cu mâna atingându-ţi pieptul, în zona cordului că nutresc sentimente puternice ce te apasă aşa...şi nu te lasă să respiri până la capăt şi zâmbeşti fără să îţi dai seama că zâmbeşti în necuvinte nutritive.
Între mine şi tine creşte un munte bogat în vitamine.
*Iubirea întreabă Prietenia:
- Pentru ce este nevoie de tine?
Prietenia răspunde:
- Este nevoie de mine pentru a sterge lacrimile pe care le laşi tu să cadă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu