O mână albă ca laptele se ivi din trăsură. Degetele prelungi păreau ca nişte franjuri de mătase, iar mâneca rochiei aluneca peste pielea fină. Chipul ei apăru dintre perdelele veninoase. Ochii erau primii care vesteau starea contesei.
Astăzi se dovedeau a fi pierduţi în gândire, absenţi la strigoii mişcători dimprejur. Lipsa zâmbetului o făcea să pară aspră, iar gura îi părea cu atât mai mică. Se coborâ cu ajutorul valetului, lăsând rochia să facă impresie mai mare decât frumuseţea ei naturală.
Mergea dreaptă, cu bărbia în vânt, cu privirea superioară, făcând mişcări ample şi rare astfel încât privitorii să nu îşi îndrepte ochii în altă parte. Rochia de in ascundea un trup voluptuos, cărnos şi plin de pudoare... Călca grav, hotărât, ca şi cum pământul de sub picioare îi înşelase încrederea, ca şi cum soţul fusese prins în flagrant-delict cu amanta...
Neiertătoare intră în încăperea slab luminată şi se opri brusc. Se uită în jur cercetând fiecare ungher al camerei. Îl zări pe bărbat alături de un grup de necunoscuţi jucând un joc de poker. Sprânceana stângă se arcui într-un semn de viclenie, apoi urmă un zâmbet în colţul gurii. În timp ce oamenii din jur râdeau şi se distrau, ea se amuza de cele ce vor fi urmat. Se duse ţintă către masă şi se opri cu un val de cologne împrăştiat în jurul ei.
Privirea lui mirată o ţintui pentru o clipă. Colţurile gurii se ridicară şi o salută domol. Contesa se plecă uşor zâmbind suspicios. Îi întoarse spatele şi se îndreptă către mijlocul camerei unde se opri. Se învârti pentru a observa dacă era privită. Toţi aşteptau cu mirare.
Fără avertisment, din mâneca sa se lungi ceva strălucitor care zbură într-o fracţiune de secundă în gâtul bărbatului pe care tocmai îl salutase. Era un mic cuţitaş de deschis scrisori.
Femeia se înclină din nou, apoi plecă fără să mai arunce o privire.
"Ai dracului bărbaţi! Cred că pot juca necinstit o veşnicie..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu