Mi-s ochii furnici şi repede duc grăuncioare de cearcăne, provizii pentru la vară. Ele hibernează vara şi muncesc iarna...cum de fapt ar fi natural pentru tot omul. Pe co-pilot sau copilot sau copil-ot sau pur şi simplu automat, încerc să descifrez ce voi scrie, dar nurealizez că de fapt cuvintele apar fără ca eu să le mai gândesc, ci din inerţia existenţei lor în baza de date a creierului meu, dosare ce le deţine şi le ştie mai bine decât le ştiu eu.
Mă întreb cum face creierul meu de funcţionează fără ca eu să realizez şi dacă reuşeşte asta atunci...să fiu aşa tot timpul ar fi rău? Şi poate acum totul sună ca o revelaţie când de fapt voi realiza (cu mintea limpede când voi fi) că nu era nimic nou sub soare; doar lanul meu de grâu, furnicat, cu spicele-i crocante şi cu trupul cald, aproape ars de razele înflăcărate, stropit arareori cu bulgări de rouă, dar poleit de gângăniile somnambule. Şi noaptea? Noaptea cum să fie acolo? Să fie linişte, să fie aer curat...sau poate nu se aude absolut nimic?
Ah, Nastenka, Nastenka! Dacă ai putea şti cât de singur mă simt eu acum!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu