A treia săptămână de școală și deja mă gândesc să fug. Să nu îți iei niciodată dirigenție, mi-au spus, dar eu nu și nu. Eu am mers țanțoșă că vreau dirigenție! Mie nu îmi trebuie timp pentru a învăța și pentru a mă preocupa de niște posibile cursuri pentru suflețelul meu. Nu. Mie îmi trebuie să stau la calculator și să fac tabele și hârtii și mustrări pentru copii care rup scaune, se pipăie în toalete sau se ceartă cu profesorii. Da. Asta îmi trebuia. Îmi mai trebuia de altfel și să stau să scriu rapoarte și să fac planuri pentru activități cu copiii, activități pe care sunt obligată să le fac ca mai târziu să fiu obligată să dovedesc ce am făcut, în ce scop am făcut și ce a ieșit din asta. Sigur. De ce să propun să mergem la film și să fie okay cu toată lumea, fără să dăm cu subsemnatul că am cumpărat nachos și am văzut Suicide Squad? Nu.
Apoi vor veni atotștiutorii și vor susține că există soluții pentru orice și că nu mă implic destul și au dreptate. Nu mă implic pentru că fiecare implicare presupune câte un obraz bătut sau o mustrare în fața colegilor că ai motivat absențe fără să ceri acordul sau că nu e treaba ta să te tot implici în atâtea activități; ce vrei tu de fapt, vrei să îi iei locul?
Și așa mai departe.
Era o vreme când mă duceam zâmbind zi de zi, iar acum...mă duc mereu încruntată și supărată că tocmai m-am ciondănit cu secretara care nu vrea să își facă treaba și să găsească soluții pentru că are prea multe de făcut, pentru că până la urmă suntem toți niște frustrați... Aveam idei inedite și abia așteptam să le pun în practică... Acum...încă am idei și le pun în practică, dar mă simt de parcă aș avea un drăcușor pe umăr care mă împinge numai la prostii. Teme precum pregătirea unui discurs pentru candidarea la șefia clasei sau alte poziții ca bufonul clasei...
Citesc despre reușitele norvegienilor sau suedezilor și plâng de ciudă că noi nici măcar nu reușim să renunțăm la o parte din obiceiurile comuniste precum protocoalele, plocoanele sau cozile pe ultima sută de metri și țipetele de învinuire către oameni suprasolicitați.
Asta este tot ce mai pot scorni din mintea mea momentan...educație...lipsuri... ache...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu