sunt un cărbune
ard mocnit în sobă
ţin focul în viaţă
ajut o oală
distrug dovezi
...
sunt o bacterie
nu mă vede nimeni
vieţuiesc
în subconştient
mănânc ficaţii
...
sunt o gâză
ce cară un şoarece
zbor
în doru
lelii
...
sunt o frunză
desprinsă
şi-atârn
între crăci
aşteptând
din clipă-n clipă
să cad
...
sunt câteva
ramuri uscate
în curtea
unei bătrâne
nu e nimenea
să le-adune
...
sunt un câine
respirând
din greu
murind
într-un troleu
...
şi dacă n-aş fi toate astea
tot aş fi ceva
mărunt
insignifiant
sau într-atât de
semnificant
încât nici să
nu mai conteze
ce sunt.
zen, fratioare!
RăspundețiȘtergerecam in declin parca, dar indeajuns de nice in ansamblu. se simte o puternica prezenta a ceea ce-i "dupa". e o poezie vector, cumva?
ft. mult mi-a placut cainele din troleu, mai mult si decat vreascurile neingrijite ale batranei! :)