iar definiţii

sunt un cărbune
ard mocnit în sobă
ţin focul în viaţă
ajut o oală
distrug dovezi
...
sunt o bacterie
nu mă vede nimeni
vieţuiesc
în subconştient
mănânc ficaţii
...
sunt o gâză
ce cară un şoarece
zbor
în doru
lelii
...
sunt o frunză
desprinsă
şi-atârn
între crăci
aşteptând
din clipă-n clipă
să cad
...
sunt câteva
ramuri uscate
în curtea
unei bătrâne
nu e nimenea
să le-adune
...
sunt un câine
respirând
din greu
murind
într-un troleu
...
şi dacă n-aş fi toate astea
tot aş fi ceva
mărunt
insignifiant
sau într-atât de
semnificant
încât nici să
nu mai conteze
ce sunt.

Supravieţuind luni

mi s-a blocat fereastra
în colţul stâng e
o eroare-mi spune
că n-am pus bine
cuiul din josul tocului
şi-acuma nu-nţeleg
de ce nu vrei
să intri măcar pe uşă
din moment ce pe geam
nu e uşă...

vino...
n-am curajul să te chem
dar vino...
adu un buchet
de peşte cu legături
la picior
să nu treacă singur pe lumea cealaltă cum se spune din strămoşi sau măcar din bunici că buturuga mică nu răstoarnă caru mare da io zic că buturuga de fier pune piedici carului de lemn aşa că

vino
mai des pe la
uşă
şi mai rar
pe la fereastră
că bate vântu
frunza-n dungă
nătăfleţii
mi-i alungă...

te recunosc
păşind mersu-ţi sobru
călcând pământu-n două
îmi laşi la vedere
pieptul iscălit
cu sâni lăptoşi
şi cicatrice de madonă.

mă fascinezi.

îţi flutură părul
pubian în ventilator
un crac îl pui pe
mine şi-o labă pe scaun
sângerezi din unghii
şi scoţi aburi pe jos.
picură apă din
buclele tale şi
mi-e frig când
te privesc.

mă fascinezi

ţâşnesc minciuni
din buzele de sus
zâmbeşte gura
cu totul
ochiuri de perdea
aruncă lasouri
pe sfârcurile tale.

mă fascinezi.

îmi plânge ochiul minţii
te adulmec
pe perna caldă
când zvâcneşti
mă sufoc
de nepăsarea ta.

mă ucizi...

(post-Public Enemies)

Titlul postării

din piept răsar
lanuri de crezare
păpădiii plutitoare
pe apa sâmbetei
din fundul curţii
se aud sunete mute
şi multe cucute
amăgind lebede
pe maluri dunării
şi ale altor ape
sape lovesc pământul
bocnă
şi eu, pe sârmă
ghimpi întind
răcnesc
mă doare.

e doar luni

am visat că ţi-am spus că te iubesc
şi-ai râs de mine.
spuneai că nu ştiu ce vorbesc
şi-ar trebui să mă gândesc mai bine.

am bulbucat ochii la căsuţa de pe perete
am oftat şi-am suspinat încetinel.
ochii mei n-au vrut să mai repete
ceea ce nu mai voia să audă nici el...

şi-au trecut clipe
şi-au trecut gânduri
şi m-am înecat
în tot ce mă ţinea la suprafaţă
mi-am abisat atâtea trăiri
c-am secat o mare-ntreagă
de porniri existenţiale....

mi-am amintit că e doar luni
ziua când se plâng vii
se alungă morţii
şi e ziua când amorţeala revine.
există nuanţe de gri auzeam
de undeva de jos
şi "mai zâmbeşte şi tu"
la naiba! m-o citit...
să zâmbesc?
da' chiar nu-mi vine...
odată pe lună-mi vine
să zâmbesc aşa aiurea
atunci mă trezesc
că sunt sus în carousel.

am deschis clapa telefonului
şi-am intenţionat să-ţi telefonez
voiam să-ţi povestesc rosturi
noduri şi gheme
dar am închis clapa la loc
am citit jumătate din amurgi
şi-am devenit pliurdă.