Natural. Visceral. Caut în interiorul meu lucruri noi de transpus în cuvinte, dar am realizat că nici pe cele pe care le aveam în mine de când mi-e traiul nu le-am exploatat. Călătoresc de câteva ore printre multe trăiri şi nu ştiu care dintre ele este mai frumoasă.
Îmi simt pieptul îmbibat de dragoste şi nu ştiu ce altceva mai pot face decât să o vărs în momente culinare. Aş fi vrut să o transfer în trupul cuiva sau măcar alături, să mă primească aşa cum sunt, cu mici şi mari moţocuri, cu serbede şi apoase clipe de fericire.
Îmi simt capul învârtindu-se de nebunia culorilor, de nebunia dulcegăriilor, de amor pueril lâng-un copac de vară şi sub care şoaptele se aţâţă.
Vezi steaua aia? E preferata mea. Şi nu pentru că e cea mai mare, dar pentru că şi de-aş vrea să-mi întorc privirea să nu o mai văd, ea caută cumva să mă atragă şi-atunci îmi ridic capul spre ea. Îmi dau cuvântul de onoare că pentru câteva secunde simt că mă cere. Mă simt precum Cătălina câteodată...
Dar acum, nici măcar atât! Acum radiez. Radiez a melancolie dulce.
Draga mea, Noaptea, iar a sosit cu braţele pline de broboane albicioase. Rece-i mângăierea, caldă-i este vorba. Îmi atinge uşor părul, îl sărută cu vălul de dantelă neagră şi cu degete lungi şi osoase, îmi cerne peste gene visare, iar peste bust îmi împrăştie petale de trandafiri uscaţi; uscaţi de lacrimi anuale. Miroase a moarte... Tu ştii cum...
Precum o pianistă îmi cânt arar poema...
Ce mă fac? Nu vreau să îmi revin din starea aceasta. Nu vreau ca astă seară să închei...vreau să mă-ntâlnesc cu el, Luceafărul, să ne copilărim, să mă iubească aşa cum a iubit-o pe Cătălina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu