Fishy Bucharest

Miroase a peşte de la Pţa. Muncii până la Unirii şi probabil şi în alte cartiere. Azi nu se pătimeşte, nu se bea, nu se mănâcă, nu se vorbeşte, nu avem voie să aruncăm mizerii pe jos şi nici în alţi oameni. Astăzi, suntem stană de piatră. Ce-ar fi? Să vină la balcon Băsescu şi să strige într-un mecanism cu ultrasunet care să facă în aşa fel încât să se transmită mesajul în toate colţurile Bucureştiului: Astăzi, nu mişcă nimeni! Cine mişcă, pierde salariu pe o lună!

Hilar.

Au ieşit fustiţele, picioarele lungi acoperite de dresuri colorate şi rochiţe înflorate sau cu teme abstracte. Şi-au descoperit fetele umerii, partea de deasupra bustului, mijlocul şi gleznele. Lăptoasă piele respiră după o lungă şi îngheţată iarnă. Au ieşit fetele coafate mai mult şi cele coafate dezordonat, dar tot aranjate şi ele. Buzele roşii, roz, rozofine, cu lipgloss, naturale. Au apărut zgomotele de vară: picamere, râsetele gălăgioase, pufăitul maşinilor, vântul domol de printre frunze, glasurile păsărilor, nopţi liniştite şi nopţi cu geamuri deschise.
Au apărut planurile de vară, de 1 mai, de viitor, de vacanţă, de Paşte. Lumea forfoteşte prin oraş după haine, după joburi, după muncă-acasă, după fete, după băieţi...

Se fac plimbări de noapte printre străduţe lăuntrice unde săruturile aprind trupuri pătimaşe. Se merge în tricou prin parc, se dă drumul la lacuri şi se plimbă cuplurile cu hidrobicicleta ori se dau în bărci.

Se face dragoste cu geamul deschis, se încing petrecerile pe terase şi se fumează afară, la soare. Ne arde soarele. Încă nu ne curge machiajul, ne fandosim printre băieţi/bărbaţi.

Mă uitam pierdută prin metrou acum trei zile când lângă mine s-a aşezat o fată de vreo 20 de ani. Mirosea frumos, nu i-am privit chipul, dar i-am văzut telefonul; apoi a scos o oglindă şi a început să se aranjeze; la ochi, la buze, la păr, şi-a şters mâinile cu un şerveţel umed, şi-a verificat agenda, a mers o staţie, două...nu am realizat când nu mai era lângă mine pentru că aveam un volum de poezii (Achtung Maybe - Dan Iordache) şi eram abosrbită de lectură, dar imediat ce am realizat că nu mai e, am privit retrospectiv imaginea din ochii bărbatului din faţa mea. Eram în totală contradicţie cu ea. M-am întristat. Apoi mi-am amintit că: am fost şi fetiţă cu codiţe, am fost şi fetiţă cu părul scurt, scurt. Am fost şi adolescentă ştearsă, am fost şi sufletul petrecerilor, am fost şi râzgâiată, am fost şi modestă, am fost şi băieţoasă, am fost şi mai puţin băieţoasă, am fost şi elegantă, am fost şi lascivă. Am şi râs, am şi plâns, am purtat şi sutien, am purtat şi bustieră. Am îmbrăcat blugi largi, am îmbrăcat blugi strâmţi. Am fost şi în sarafan şi în fustă mini.
Am trecut prin multe etape şi voi mai trece prin şi mai multe. Sunt cine sunt. Nicio definiţie nu mă va defini mai mult, mai concret.

sunt femeia de lângă,
de lângă adolescenta care îşi aranjează părul, machiajul, agenda.
sunt femeia de lângă,
de lângă bărbatul ce se uşurează pe gard.
sunt femeia de lângă,

de lângă femeia cu anii pe ploape, pe surâs.

sunt femeia de lângă,
de lângă femeia cu tocuri înalte, cu picioare descoperite, lascivă.
sunt femeia de lângă,
de lângă barbatul ce se uită la femeia de lângă mine.
sunt femeia de lângă...

Selenar

Natural. Visceral. Caut în interiorul meu lucruri noi de transpus în cuvinte, dar am realizat că nici pe cele pe care le aveam în mine de când mi-e traiul nu le-am exploatat.

Călătoresc de câteva ore printre multe trăiri şi nu ştiu care dintre ele este mai frumoasă.

Îmi simt pieptul îmbibat de dragoste şi nu ştiu ce altceva mai pot face decât să o vărs în momente culinare. Aş fi vrut să o transfer în trupul cuiva sau măcar alături, să mă primească aşa cum sunt, cu mici şi mari moţocuri, cu serbede şi apoase clipe de fericire.
Îmi simt capul învârtindu-se de nebunia culorilor, de nebunia dulcegăriilor, de amor pueril lâng-un copac de vară şi sub care şoaptele se aţâţă.

Vezi steaua aia? E preferata mea. Şi nu pentru că e cea mai mare, dar pentru că şi de-aş vrea să-mi întorc privirea să nu o mai văd, ea caută cumva să mă atragă şi-atunci îmi ridic capul spre ea. Îmi dau cuvântul de onoare că pentru câteva secunde simt că mă cere. Mă simt precum Cătălina câteodată...

Dar acum, nici măcar atât! Acum radiez. Radiez a melancolie dulce.

Draga mea, Noaptea, iar a sosit cu braţele pline de broboane albicioase. Rece-i mângăierea, caldă-i este vorba. Îmi atinge uşor părul, îl sărută cu vălul de dantelă neagră şi cu degete lungi şi osoase, îmi cerne peste gene visare, iar peste bust îmi împrăştie petale de trandafiri uscaţi; uscaţi de lacrimi anuale. Miroase a moarte... Tu ştii cum...
Precum o pianistă îmi cânt arar poema...

Ce mă fac? Nu vreau să îmi revin din starea aceasta. Nu vreau ca astă seară să închei...vreau să mă-ntâlnesc cu el, Luceafărul, să ne copilărim, să mă iubească aşa cum a iubit-o pe Cătălina.

Impersonal

Zile de nesomn, nopţi de veghe în lanul de cartofi. Tu şi cu mine scriem foarte diferit, da. Unul alături de celălalt sau unul faţă de celălalt. Încerc să nu privesc înainte, căci lumina vâscoasă a monitorului îmi reţine retina pe o traiectorie eviscerată în ne-ludic. Dacă pricep? Fireşte. M-am născut pricepută şi pricepândă. Dar pe asta, nu am priceput-o.

Se aude cu ecou între taste că gândesc, dar nu se aude cum. Sau poate modul sacadat de a apăsa fiecare literă pe rând demonstrează că nu prea mai gândesc. E deja marţi când ieri a fost luni şi suntem în martie la sfârşit şi mai avem un pic si intrăm în aprilie deja! Urmează mai şi apoi iunie! Doamne ce puţin mai e! Ştiu cum e să te apuce frica asta de a număra numărătoarea pe care tu singur ţi-o impui fără să fi un prea bun manager al timpului, căci tu eşti literat, nu ai treabă cu distribuţia. Nici măcar cu cea a cuvintelor. Nu ştii câte substantive vor fi în pagină şi nici nu ştii că radical din adjectiv e substantiv la pătrat sau că dacă scoţi procente din verbe, vei obţine nişte simple interjecţii. Probabilitatea ca textul să fie complet este una la mie. E o ipoteză ca el să fie bun.

Îmi aştern capul pe hârtie. Nu e cărnos, e numai oase şi dacă te strădui foarte tare punându-i întrebări, s-ar putea să îţi şi răspundă. Între timp am dezvoltat un tic: îmi bâţâi femurul, rotula, tibia, fibula, tarsienele şi metatarsienele. Doar pe un picior îmi las grijile, frustrările, să se cearnă într-o nouă obsesie. Simt cum se tasează cartilagiul şi devin isterică în timp ce descopăr că timpul trece, pietrele rămân sau cum naiba era zicala!

E târziu, e devreme, nu mai este nici prânziu măcar! E iar ora 4, e iar întuneric când mai adineauri a fost lumină. Ce-i drept, era un bec, dar era mai puternic, mai rece şi mai sumbru. Ca musca mă duceam la el, dar am aflat că sunt un liliac. Stau în grotă şi vorbesc cu omul primordial. Cu OG! el, omulpeşterii. Eu fâlfâi din aripi, el strigă să-i las părul în pace. Suntem buni prieteni. Zice că mă va prăji la cină. Eu zic că sunt ultrasonică. El face focul, eu îi ţin companie.

Ah! Unde sunt secolele lipsite de inteligenţă articifială?! Unde-i penelul să pictez nişte cuvinte apăsătoare? Unde mi-e pana să întind pe foi scorţoase poezii frumoase, simple, despre iubire, despre natura umană, despre cum te-am întâlnit, despre cum am văzut în părul L.-ei un măr jumate roşu, jumate verde? Unde mi-e rochia adolescentină ivoar, satinată pe care să o port la balurile târzii ale L.-ei unde stăteam pe banca de lângă stâlp şi aşteptam să fim invitate la dans? Unde sunt anii plini de zâmbete şi de sufocări de bucurie? Mi-e dor de secole de trăire sportivă, de gâfâială intensă din culisele concertelor la care nu am fost Mi-e dor de mâna presupus întinsă către mine, dar care nu m-a luat cu ea niciodată!

applescherriesilovelife

Da, categoric scriem diferit. Caligrafia mea este pătată, mă duc în josul sau în susul foii, nu respect nici măcar o linie marginală şi nici nu-mi pasă dacă scriu peste alte cuvinte. În felul acesta nu vom pricepe nici ce a fost, nici ce este şi nici nu putem anticipa ce va fi. Torid gând m-a străpuns: se făcea că eram în deşert, buzele-mi ardeau a apă, inima a amor, a vară, a zori. Se făcea că te sărutam pe frunte şi îţi şopteam că te iubesc, că-mi eşti alături...
Acum e toamnă, bate vântul, frunza-n dungă...n-am nici cântăreţi, nici greierii nu-i alungă, îngheţată mi-e şi inima, şi, peste toate, nu izbutesc să mă ridic de la sol, mă duc sub pâmânt, în grotă, lângă omul meu, omul peşterii mele.

egrete
participă-n buchete
de soiuri alese
sosuri dense
de vise
alese.

egrete
aştept să răsară
pe capete de ciulete
ţepoase angoase
cuprind
în trupuri drepte.

egrete,
curcubee cu accente
răzleţe de roşu
zâmbete de
machete,
dragele mele,
egrete.

Am mai văzut din-astea

Gradient. Iminent. Propulsiv în Neatent. Latent.
Şi nici măcar nu ţi-am plăcut din prima.

Prosper în Eminent.

Mergând pe nicăieri în sufletul meu, cad adânc în anti-trăiri.

"Vreau să mor" i-am şoptit.

Cu coada ochiului m-a ironizat. Am simţit anti-cuvintele : "Fată prostuţă ce eşti...".

Nu îmi găsesc cuvintele, nu îmi pot aranja ideile... Şi nici măcar nu voi fi a ta.

Las să vină primăvara, să ne mai vedem şi noi... Şi până atunci? Până atunci...nu se vede om cu om?

Ce mai faci, eşti bine? Sunt bine.

Vreau să nu mai ştie nimeni de mine, nu că ar ştii cineva...bolboroseam ca oala pe foc, clocotind în mine mâncare stricată... Dădeam pe dinafară ceva ce ar fi trebuit să se afle în mormanul de la marginea oraşului, dar eu nu găsesc marginea patului, cum aş putea să ajung să mă dau jos?

Nu, nu îmi esti datoare cu nimic, morocănoaso. Aş vrea doar să taci. Nu am nevoie de încă o persoană să-mi spună ce să fac. Luis Vuitton? Da' SH ce are? Ne e ruşine că suntem atât de tacky? Atât timp cât ai gust la potriveală ce mai contează ce scrie pe ea? Poţi să te îmbraci şi în căcat atât timp cât ştii cum să îl întinzi pe tine.

Toamna se numără bobocii. Şomer. Disper. NU.

Dezbrac din mine tot ce am ştiut vreodată. Nu iubesc. Nu iert. Nu vreau. Nu ştiu. Nu pot. Îl iau pe NU în căsătorie. Aşa şi? Care e problema ta? E viaţa mea. Fac ce vreau cu ea. Nu ne cunoaştem. Nu ne tragem de şireturi.

Nici măcar nu am văzut o comedie. Am ars, în schimb, neuroni. I-am auzit cum se gătesc de ieşit afară. Duminică seară. Bal-mascat.

Dezbrac din mine idei. Dezbrac din mine fete ce mi-au trecut în cale şi aş fi vrut să le sărut, să le strâng în braţe, să le şoptesc că simt ce simt pentru ele. Afemeiat.

Iubesc femeile dezbrăcate. Şi îmbrăcate? În afară de cum le miros organele mai iubim şi altfel femeia? Mai ştim altceva decât cum primesc femeile?

Ştim despre ele cum suferă în tăcere când nu sunt apreciate? Ştim despre ele ce înseamnă să lupte în societatea modernă? Ştim despre ele că se fac frumoase pentru a fi pe placul unui El care oricum se uită mai jos de ochi... Ştim?

Dezbrac femei de pudoare. Le întind pe pâine şi le fac senviş cu mărgele, lumini obscure şi Cosmopolitan. Fac o poză şi îi spun că e frumoasă. O trag. Mâine, o iau de la capăt.


... Proeminent. Descendent. Anti-talent.