Deranjez?

Paşii ei hotărâţi pe marmura crăpată sunau precum un concert confuz susţinut într-o morgă. Monstrul pe care îl avea alături zăbălea peste florile moarte ale cimitirului de pe Bulevardul Unirii. Mergeau încet, unul lângă altul, parcă plănuind o crimă grotescă care necesita nervi de oţel. În jurul lor se preumblau cadavrele zilei care erau diferite şi mult mai periculoase decât cele de noapte. Genele ei fluturau pasiunea, capcana şi preludiul. Buzele ei murmurau adieri calde de cuvinte. Mişcările şoldurilor ei hipnotizau. Coti pe alee gândindu-se să scurteze un pic drumul. La colţul privirii ei se afla o umbră diformă ce o aştepta să iasă dintre copaci. Cu chiloţii jilavi, cu mâinile întinse către sânii ei, cu privirea umedă, o aştepta să ajungă în dreptul lui astfel încât să nu pară agresiv dacă i-ar fi tăiat calea. Se auzi un ecou de cuvinte care părea că ar veni dinspre el. Ea nu auzi nimic. Fiara de lângă ea rumega liniştită oasele rămase. Ea ridică din sprânceană, văzând insistenţele umbrei şi ceru:
"Poftim?" Literele cuvîntului se legară atât de bine că făcură întrebarea apăsătoare şi totodată incitantă.
Apoi, în spatele unei voci aproape şoptite, se auzi o întrebare peltică:
"Deranjez?" 
 Un surâs slab în colţul gurii, invizibil ochilor străinului aproape chel, scund, cu o sacoşă în mâna stângă, sau dreaptă, ce mai contează, cu pantalonii până sub genunchi şi care purta sandale cu ciorapi asortaţi cu tricoul în dungi orizontale ca poziţia pe care o avea în minte. Parcă luând în considerare oferta lui, ezită în a-i răspunde. Oftă şi răspunse de parcă ar fi fost evident:
"Daa", un da prelung, săltat în tonalitate care ar fi spus de fapt "Nu m-ar deranaja şi pe mine unu înalt, pletos, cu zâmbetul sculptat în dinţi, cu degetele lungi şi miros de mosc.."
Privirea-i căzu în pământ până când străinul îşi ridică pasul şi plecă la trap, deloc deranjat de această respingere, ba chiar vânând-o pe următoarea. 
Ea, continuă plimbarea târzie, îngândurată peste măsură, luând în calcul posibilitatea unei exterminări sângeroase... Dar pentru că sufletul îi era blând şi cald, zâmbi amar:
"Săracu'...măcar una mică..."