Te iubesc. Adânc. Carent. Decandent. Ca şi cum aş cădea de o mie de ori într-o secundă de la mare distanţă cu viteza unui melc care urcă pe copac. Contradictoriu mie. Văd distant un zâmbet şi simt simultan o buză, moale, rece, contradictoriu. Miros stătut de păr îmbâcsit de somn şi salivă după o noapte pierdută-n căldură, imitaţie, reciprocitate. Reproduc iubirea. Ard plăcerea, facerea unui eu indubitabil irecognoscibil oamenilor. Iubesc dincolo de timp şi spaţiu, proiectat într-un paralelism sintactic. Mă-ntreb: ce este realitatea? Nu e oare o invenţie şi invenţia-realitate? Cine sunt?Exist sau sunt doar o proiecţie a imaginaţiei mele? Sunt oare peste tot sau nicăieri? Dacă aş alege diferit n-ar fi nici rău, nici bine, dar aş avea cum să văd urmările? Fiecare clipă pe care o trăim aparţine trecutului, iar fiecare alegere pe care o facem influenţează viitorul, iar prezentul este chiar clipa în care conştientizezi, nici mai devreme, nici mai târziu. Nu înainte de a-ţi da seama, nu după ce ai făcut conexiunile, chiar a c u m. Ce e înainte de punct, e trecut. Ne întrebăm adesea dacă există viaţă după moarte, dar eu mă întreb: există moarte după viaţă? Vezi la alţii, auzi de la alţii, dar tu ştii exact că există? Ce e şi ce nu e şi cât e şi cât nu e?
Eşti cu mine sau eşti după mine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu