La cald te scriu ca pe un răvaş şi te adâncesc cu pricepere înăuntru, în mijloc, unde coca se lipeşte de degete. Te privesc pe furiş cum frămânţi griji şi gânduri, cum cântăreşti cu ochiul linguri, căni de ulei, făină, zahăr. Crapi ouă-n două, separi gălbenuşuri, te ştergi în grabă de şorţ şi te învârţi în loc de două ori.
"Ce vroiam să fac" mâ-ntrebi încruntată, apoi ca şi cum ţi-ai aminti de o amintire de mult uitată, faţa ţi se luminează într-un zâmbet. Mă-nveţi să fiu răbdătoare, mă cerţi că bat maioneza de jos, mă îndrumi în cantităţi.
Ascultăm amândouă CityFM şi descopăr în tine o adolescentă care nu s-a pierdut niciodată, nestatornică în fire, o fetiţă neatentă, dar isteaţă; "nu ştiam că asculţi rock" îi spun în aşteptarea unui alt răspuns decât cel servit. "Nu am găsit de unde să schimb postul". "A" prima literă din alfabet. Atât am spus. Şi totuşi se pare că ştie ritmul de la Stairway To Heaven...
Abureală, fum, fripturi, găteli. O zi cu mama în bucătărie.
Mi-am dat seama că de mică, de când am prins gust, stau lângă ea (când am chef), pe scaun, în partea dreaptă sau stângă a mesei, pe margine, pe un colţ eventual, în timp ce ea ocupă toată masa şi se preocupă de trei feluri de mâncare. Dulciurile mi le lasă mie, dar mă supraveghează. Ţâţâie când nu e bine, îmi arată cum să fac şi mă lasă să continuu. Mă uit la ea de jos, mă enervez că îmi arată...nu ştiu de ce...dar apreciez răbdarea cu care mă învaţă şi mereu a fost la fel. Eu pe colţ şi ea în toată bucătăria. Râdem, glumim, câteodată atmosferă sumbră...clocotesc gânduri şi stări negative, dar până la urmă... Totul e bine când se termină cu bine.
Atât de mult a trecut de când eram mică şi curăţam castroanele şi beţele de la mixer... Dar... e greu să spui ceva ce nu se spune atât de uşor... Te...apreciez. Mult. Dacă ai şti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu