duminică, 24 aprilie 2011

P.S.

***

mă văd în toate femeile
ce se-oglindesc în ochii tăi placizi.
mă şterg de toate rujurile
de pe buzele-ţi morbide.
sărut de mort!

mă trec prin sita
sufletului tău biciuit.
mă silesc...a scăpa
din vedere cuvinte...
mă chem cu vocea ta,
mă prind în părul tău
împletit de gânduri.
eşti ghem!

mă afund în transpiraţia
femeilor ce-ţi curg pe piele
mă ud de isteriile
vocilor ce încă-ţi sună-n minte.
mă dau unui bărbat
ce încă nu mă ştie.
rost!

tremur. mă văd prin
fluturii stomacului
înfometat de dragoste.
molii...

mă gem în treacăt pe strada de lângă.
mă crezi că te vreau?
mă iau de tine,
mă vrei?

***
De-ar fi să ştiu
Aş şti unde nu ştiu.
De-ar fi să nu ştiu,
Tot aş şti măcar ce nu ştiu.

Şi uite aşa
Niciodată n-aş şti
Ce ştiu,
Chiar de-aş vrea
Să ştiu.

***
(Divorţ - 20.03)

S-a făcut partajul.
Iau eu casa,
Ia tu plasa
din dreapta cu flori.
Iau eu copiii,
Ia tu pe Miki de subţiori.
Iau eu cutia cu scrisori,
Ia tu pe vecina de la doi.

Iau eu maşina,
Ia tu pe Nina,
prietena lui Doru,
colegul lui Andrei,
vecin pe strada mamei.

Iau eu cardu',
Ia tu culori
pentru vise noi.
Iau eu vacanţă,
Tu ia-o pe mama
ta de aici
şi du-o la băi.

Iau eu un ciot
de sentimente deşarte,
păstrând în mine iubirea
pentru tati.

Ia tu un colţ de
frământare,
un soi de răspuns
al întrebării:
"Dar tati nu-i?"

***
sunt femeia de lângă
de lângă bărbatul ce fuge
fuge după alte femei
femei ce-l caută-n noapte
noapte după noapte,
noapte în care i-am cerut să cate
să cate să nu-mi mai vorbească.

***

Mi-e târziu să mai recit din poeţi anonimi. Mi-e rece să mai gândesc pentru mine. Mă copiez dintr-o sursă-n alta...poate mă-nmulţesc peste noapte.

Un comentariu: