luni, 19 aprilie 2010
Hyacinth
Multă lume m-a întrebat ce înseamnă Hyacinthish şi abia azi am realizat că de când scriu nu am postat nici măcar un indiciu despre acest nume. Iată că, iluminată fiind, vin cu explicaţia.
Hyacinthus este numele latin ce îl poartă frumoasa şi graţioasa floare - Zambila. Dragele mele zambile sunt sezoniere şi le aştept în fiecare an să îmi aducă zâmbetul pe buze, să aprindă flăcările iubirii de martie, o lună destul de dragă mie. Dar pentru că la mine aromele sunt cele importante şi aparenţa care se doveşte a fi de două feluri, nu doar înşelătoare, am numit blogul Hyacinthish care ar însemna cu alură de Zambilă, ca o zambilă.
Da, aş putea spune despre mine că sunt ca o zambilă, aş putea spune despre viaţă că este ca o zambilă... Dacă Eminescu simţea prezenţa teilor în opera lui, în viaţa lui, în sinea lui, atunci eu simt Zambila ca parte din mine. Mă reprezintă şi moare odată cu luna lui Martie...Aşa cum au murit recent amintirile de martie.
Zambila are în componenţă verbul a zâmbi, cel mai frumos gest pe care îl poate arăta o domnişoară unui tânăr care aşteaptă o cale către inima ei.
Zambila îmi inspiră un fel de zumzet, un bâzâit pe care îl auzi când stai pe o pajişte citind o carte...
Zambila are un miros dulce, dar stătut. Exact ca descrierea ce o face Kiki în Legături bolnăvicioase despre pielea lui Alex. Un film tulburător de frumos.
Zambila nu are un miros puternic, dar te ademeneşte să te apropii să miroşi şi odată ce ai făcut-o, nu mai ai scăpare... ca un leu ce îşi pândeşte prada şi o înhaţă devorând-o într-o secundă.
Zambila va şede la căpătâiul meu când va fi să mor căci, evident, voi muri în luna lui Martie.
duminică, 18 aprilie 2010
Paie
Din lipsă de idei am zis să scriu măcar un gând. Să îl prind aici, pe o foaie electronică de unde să nu zboare, să nu fugă, să nu mi-l ia nimeni...doar să-l vadă şi să-l ignore. Să dea pagina mai departe. Următorul blog că ăsta e trist, e naşpa, e low...cum o fi.
Aş vrea să ştiu cum e să fii un arbore. Să treacă secole şi să stau măreaţă în bătaia vântului înfruntând anotimpurile, încasând gloanţele războaielor... Aş vrea să foşnească ramurile mele şi să sperie trecătorii şi aş vrea să fie gravată pe mine o inimă a doi îndrăgostiţi care să tot vină de-a lungul vieţii lor să mă viziteze.
Aş vrea să vină vreo domniţă şi să îşi lipească pieptul de rădăcinile mele groase plângând că mă vrea om. Coroana mea să o adăpostească de ploaia rece de toamnă, iar vara să o răcoresc păcălind soarele torid lăsând-o să îşi descopere doar încheietura piciorului.
Aş vrea să am o scorbură mare în care să îşi aibă locul veveriţele şi gâzele şi toate vietăţile ce m-or vrea.
Dacă ar fi să fiu un arbore, aş fi un platan. Unul mare care să se impună faţă de alţii. Aş avea un ceva al meu care să îi facă pe oameni să mă caute în moment de cumpănă... Aş vrea să fiu un arbore pentru că aşa aş fi eu cu spiritul meu şi înţelepciunea secolelor nu m-ar dărâma cum mă dărâmă acum ploaia...
vineri, 2 aprilie 2010
Dragostea mea
Dragostea mea este precum o flacără în bătaie de vânt. Dansează, se ondulează doar ca să te atragă în căldura momentului. Mâinile ei te ating atât de uşor că nici nu îţi dai seama dacă a fost adierea vântului sau am fost eu. În camera ta goală unde muzica pare că îmi ţine locul, dragostea mea te veghează. Stă în colţul cel mai luminos şi te priveşte cum zâmbeşti, cum te-ntristezi, cum plângi ori cum te macini.
Dragostea mea, iubitule, te ocroteşte de rele şi te inspiră. Te duce în Dreamland unde noi doi stăm îmbrăţişaţi sub copaci înfloriţi, lângă râul de ciocolată...acolo unde atingerile noastre ireale par mai reale ca niciodată.
A trecut o lună de când toate acestea au fost reale şi dragostea mea doare. Doare atât de tare că în timp ce zâmbesc aş vrea să-mi crape faţa, să se despice într-o grimasă care să mă scoată din coşmarul acesta. Dragostea mea e o lumină stinsă, un bec ce aşteaptă să fie aprins. Apasă butonul. Dă-mi drumul, dragostea mea... Inimile noastre palpită la amintirile ce într-o clipită par că revin. Dragostea mea o aşteaptă pe a ta...să fiu adorată ca înainte, să fiu alintată de dragostea ta...
Dragostea mea...nu mă lăsa. Încălzeşte-mi pieptul măcar să pot respira...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)