Nu-ți face griji, dragul meu, te voi găsi. Oriunde ai fi, cu oricine ai fi și orice ai face, nu te preocupa, va fi mai bine decât acum, decât atât. Ne vom iubi ca în povești. Sau măcar ne vor place aceleași lucruri și vom asculta aceeași muzică. Și ție o să-ți placă să mergi la patinoar și să mă prinzi în brațele tale forțoase..mmm, ai să mă strângi la piept și cu vocea groasă ai să-mi declari”Te-am prins” și eu o să roșesc, căci să fim serioși, e evident.
Să nu disperi, ne vom găsi cândva și va fi minunat căci nu va trebui să muncim atât de tare pentru a fi împreună, va veni de la sine, va fi ușor, ai să vezi. Nu știu dacă acum îți place ciocolata cu alune de pădure, dar atunci o să-ți placă. Și pe mine nu mă va deranja că fumezi, face parte din tine, te voi iubi oricum, indiferent de ce-o fi, îți voi fi alături, te voi susține. Da, dragule, numai să ai răbdare...Ne vom găsi într-o zi și ne vom cunoaște mai bine. Nu prea știu cum arăți acum, dar te voi recunoaște și tu sigur ai să mă iubești din prima clipă. Nu, să nu te simți dezamăgit, gândește-te că ne vom vedea... curând...mai curând decât aștepți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu