Şi-ncep mereu: nu cânt, nu scriu, nu desenez, nu pictez, nu fotografiez, nu public, nici măcar privat... eu pre şi dau în acelaşi cuvânt şi confecţionez idei cu care să inspir şi visez că ele vor fi de bun augur cuiva, cândva.
Da, eu visez mai bine ca oricine, imaginez lumi care au existat cândva în Universul meu propriu, strict universal, lateral, paralel. Înţelegi? Sunt un nimeni cu diplome. Sunt diplomată. Mă saturez în nuanţe bleu sau bleo sau bleah!
Nu dansez decât pe loc, în paşi rapizi de stat pe loc. Alerg în fiecare gând pe care îl am şi mă grăbesc să câştig competiţia creierelor bogate în oxigen...şi informaţie.. din cărţi. Da, cărţile...pe care le-am citit, le-am inventariat astă vară. Obsedaţii, victimele, frustraţii şi neiubiţii sunt personajele care mi-au furat inima. Femeile slabe, plângăcioase şi inapte le-am nimicit în creierul meu bogat în oxigen. Inapte de-a-şi trăi vieţile fără să depindă de bărbaţi. Bărbaţi care...nu le iubesc sau care le iubesc şi umblă cu alte femei cu explicaţia "tocmai pentru că te iubesc, nu sunt serios cu alte femei".
Nu ţin prelegeri la facultăţi sau pavilioane unde să fiu interesantă şi apreciată pentru inteligenţă...
Sunt mediocra de la metrou incapabilă să-şi schimbe singură viaţa. Incapabila care aşteaptă accidente la metrou care să îi marcheze existenţa. Fricoasa care tremură pe trecerea de pietoni sperând ca o maşină să-i schimbe expresia feţei. Sunt prinsă în rutina mediocrităţii şi imposibilităţii de a lua hotărâri ferme. Asta sunt. Femeia care întoarce spatele mâinii întinse. Şi mă simt ca naiba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu