Pentru tine...

Pentru tine am luat nişte ciocolată cu zmeură pentru că îţi place foarte mult. Pentru tine mi-am tuns părul. Pentru tine am învăţat să calc nişte cămăşi pe care, apropos, le-am pus în şifonier ca să nu se prăfuiască până le îmbraci tu. Pentru tine am învăţat să gătesc ciorbică ca să te simţi ca la mama acasă. Pentru tine am pus nişte castraveţi la murat să îţi dau când mai vrei altceva cu piure. Pentru tine am spălat nişte chiloţi să îi ai curaţi când te duci la sală ca să nu facă mişto de tine colegii tăi. Pentru tine am învăţat să cânt la chitară să semăn cu nu ştiu ce artistă care îţi place. Pentru că mi-ai spus că-ţi place am citit romanul ăla pornache cică să mai iau şi eu nişte lecţii că vrei lucruri interesante. Pentru tine mi-am făcut buzele roşii că ai spus cândva că femeiele cu buze roşii sunt cele mai senzuale. Pentru tine m-am dus la fitness că ai spus că am făcut burtică. Pentru tine am închiriat costumul ăla să ne simţim mai aventuroşi. Pentru tine am fost la meciul ăla pe stadion când era să ne luăm bătaie. Pentru tine am învăţat să tac când tu vorbeşti. Pentru tine am pozat la cinci dimineaţa ca să faci tu colajul ăla pe care nu l-ai mai terminat pentru că ai făcut altceva mai important pe care eu oricum l-am înţeles pentru că admir ce faci tu. Pentru tine zboară timpu greu când îl petrecem împreună. Pentru tine mi-am vândut aparatu ca să îţi poţi lua telefonu ăla super şmecher. 

Şi pentru mine.. mi-am luat nişte cercei de la Hippie şi am băut o cafea cu fetele.

ce nu fac fetele pentru băieţi...oare spun?

Clubul Ţăranului Român

(un desen abstract cu-n fel de ochi pătrat şi nişte linii-puncte şi alte lucruri mărunte)

şi apoi nişte gânduri
pe o terasă maro
cu nişte tipi angros
visează la liceu
când era ceva mai greu
cu fetele de la alte clase
când umblau golaşe, rase
rase-n cap ca schiller
şi purtau chiloţi pe şină.
ciu!ciu! în curu lor
venea şi pleca mereu. 

(2.07.2012)

Mediocritate

Mărunt şi mic şi neînsemnat mă simt, deşi la feminin s-ar putea de 10 ori mai bine, dar genitiv vorbind, nimic nu-mi aparţine. Negaţia este prietena mea cea bună, afirmaţia mă vizitează şi-o ţine-ntruna "Viaţa e frumosă când ştii cum s-o trăieşti". Ce e cu aberaţia? Ea se-ascunde mereu în afimaţie.
Şi-ncep mereu: nu cânt, nu scriu, nu desenez, nu pictez, nu fotografiez, nu public, nici măcar privat... eu pre şi dau în acelaşi cuvânt şi confecţionez idei cu care să inspir şi visez că ele vor fi de bun augur cuiva, cândva.
Da, eu visez mai bine ca oricine, imaginez lumi care au existat cândva în Universul meu propriu, strict universal, lateral, paralel. Înţelegi? Sunt un nimeni cu diplome. Sunt diplomată. Mă saturez în nuanţe bleu sau bleo sau bleah!
Nu dansez decât pe loc, în paşi rapizi de stat pe loc. Alerg în fiecare gând pe care îl am şi mă grăbesc să câştig competiţia creierelor bogate în oxigen...şi informaţie.. din cărţi. Da, cărţile...pe care le-am citit, le-am inventariat astă vară. Obsedaţii, victimele, frustraţii şi neiubiţii sunt personajele care mi-au furat inima. Femeile slabe, plângăcioase şi inapte le-am nimicit în creierul meu bogat în oxigen. Inapte de-a-şi trăi vieţile fără să depindă de bărbaţi. Bărbaţi care...nu le iubesc sau care le iubesc şi umblă cu alte femei cu explicaţia "tocmai pentru că te iubesc, nu sunt serios cu alte femei".
Nu ţin prelegeri la facultăţi sau pavilioane unde să fiu interesantă şi apreciată pentru inteligenţă...

Sunt mediocra de la metrou incapabilă să-şi schimbe singură viaţa. Incapabila care aşteaptă accidente la metrou care să îi marcheze existenţa. Fricoasa care tremură pe trecerea de pietoni sperând ca o maşină să-i schimbe expresia feţei. Sunt prinsă în rutina mediocrităţii şi imposibilităţii de a lua hotărâri ferme. Asta sunt. Femeia care întoarce spatele mâinii întinse. Şi mă simt ca naiba.

Călătorie la Ghişeul nr.1

De jos în sus, de la balerini şi până la fustiţa scurtă ce-i subliniază posteriorul nici bombat, nici plat, admir. Parte din rochia ei este prinsă cu o cureluşă şi mă face să mă gândesc ca un copil alăptat de sân gustos de mamă sănătoasă, la poveştile cu care mă adormea şi vrăjea, sperând poate că-ntr-o zi voi deveni un cavaler să cuceresc un alt sân de mamă..mai gustos. Sânii fluşturatici respiră de dincolo de volănaşe şi nu ştiu dacă e copilă sau doar inocentă. Gâtul...Ah! hliup! Buzele roşii vorbesc fără prea mare greutate, parcă ne cântă  despre o viaţă marină, acvatică, adâncită în splendoare naturală...verdele ochilor îmi anunţă zâmbetele şi tristeţile. Părul îi alunecă uşor pe spate şi cred că este vinovat pentru acei fiori ce-i fac pielea de găină pentru că eu nu pot să-mi asum o asemenea vină. Ah! Ce fată suavă! Când întinde mâna, clişeic mă duc cu gândul la acele statui ale nimfelor ce arată spre locuri ascunse în pământ...Degetele lungi până în vid... E vară, e iarnă, e acum, atunci...oricând, ea e sublimă. Şi când nu e, o compun şi o descompun doar pentru a o recompune la loc. Ea e în mintea mea şi numai pentru mine, căci în realitate... eu sunt femeie, ea e femeie, şi ne anulăm reciproc.