toamna îmi pare că am ascultat toată muzica existentă pe lumea asta. toamna mi se pare că oraşul e plin de cafenele şi ceainării, dar când le caut nu găsesc nici una. toamna îmi amintesc de anii de facultate mai mult ca oricând şi mă apucă o panică îngrozitoare...în capul meu, încă mai am examene de dat....
toamna...mă îndrăgostesc. de toată lumea. totodată, mă izolez, de toată lumea. sunt permanent ciudată...deşi eu mă consider vizibil deranajată de monotonia gândirii mele.
toamna vreau să fac parte din tot soiul de lumi: vreau să compun cântece pe care să le cânt în faţa unui public de un miliard de oameni; vreau să scriu cel mai tare roman care s-a scris vreodată; vreau să fac artă şi tot ce înseamnă asta; vreau să fiu fotomodel pe podium şi să prezint colecţia toamnă-iarnă;
toamna plec...la început plecam la mare. acum plec în alte ţări. în momentul ăsta aş pleca în ţările nordice..îmi imaginez că discotecile de acolo difuzează mai mult electro-tehno-zgomot decât oricare club de la noi. probabil că mă înşel.
......
toamna...ascult...altceva...toamna mi se rupe firul.
toamna asta, mai mult ca în celelalte, mă apucă dezamăgirile..că nu am realizat destule, că nu am luptat destul, că nu am învăţat destul, că nu am iubit destul, că nu am avut grijă de mine destul...că am doar douăşpatru şi mă simt...altfel...
toamna....mă împinge-n melancolie.... nici nu mai vreau să scriu....nici nu mai vreau să citesc.....pentru că toamna...ia prea mult din mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu