Despre viitor

Fac parte din generația cu cheia de gât, din generația care se juca țările și mațele încurcate în fața blocului, din generația care striga de mă auzea tot blocul ”Maaamaa, pot să mai staau cinci miiinuuutee?!”. Totodată fac parte din generația de sacrificiu. Noi programe, noi implementări, noi reguli sociale, noi întoarceri de situații, noi spații.
Fac parte din pătura de sub pătura de mijloc. Adică nu sunt nici cu frigiderul total gol (deși cunosc foarte bine și această etapă), dar nici nu plec în fiecare weekend la vila de la Bran. Nu pot pleca nici măcar la bunici..din alte considerente naturale.
Dar făceam cândva parte dintre oamenii care aveau o speranță, care visau la ceva măreț, care luptau pentru un viitor pe care credeam că avem voie să îl construim. Însă tot mai mult observ că tinerii nu au nici o șansă în țara asta. Dacă nu ești un cameleon, un bou, o pisică, nu reziști prea mult.
Ca tânăr profesor ești batjocorit atât de colegii tăi, cât și de elevii tăi, care prin educație îți demonstrează în fiecare zi cât de urâți sunt părinții lor.
Ca să o iau cu începutul, facultatea nu te pregătește absolut deloc pentru ce urmează; nici măcar nu îți creează condițiile pentru a te pune un pic în temă. Singurul lucru pe care îl face este să te îndoctrineze. Îți bagă pe gât niște noțiuni teoretice pe care ești obligat să le înveți fără să le înțelegi și dacă nu înțelegi este pentru că nu ești prea deștept. Atitudinea cu care am fost primiți în anul 2007 a fost una de maxim dezgust. Noi eram generația pe care nu o voia nimeni pentru că alții mai buni ca noi au plecat. Ni s-a repetat la n cursuri cum profesorii noștri din preuniversitar nu ne-au învățat nimic, că nu avem ce căuta la facultate, că noi reprezentăm un viitor putred. Dar, vezi tu, dacă suntem proști, am mers înainte..cu încăpățânare.
Când intri prima oară în clasă, ți se taie respirația. Într-o secundă ești pus în fața unor lucruri pe care nu ți le-a arătat nimeni. Poate că ți s-a spus teoretic: intri, saluți, faci prezența, prezinți tema/folosești un truc pentru a capta atenția etc. Dar nu ai fost la n ore la clasă pentru a observa măcar, în zile/perioade diferite ce anume presupune această captare a atenției. Nu ți-a arătat nimeni unde pui absențele, sub ce formă pui absențe/note (cifre romane, arabe, codul morse, braille). Nu ți-a explicat nimeni cum faci un raport de activitate, nu ți-a explicat nimeni cum închei media, nu te învață nimeni să îți dozezi timpul, nu te învață nimeni cum să faci ca lecțiile tale să fie mai interesante și pe înțelesul copiilor, nu te pune nimeni să susții un discurs... Totul este p u r  teoretic.
Deasupra tânărului profesor plutește smogul. El reprezintă un deziderat. Nimeni nu crede în el pentru că nu are experiență; el abia a ieșit de pe băncile facultății și este prea entuziast. Nimeni nu îl vrea decât să îl folosească pentru propriile interese. Iar el trebuie să tacă..pentru că nu are experiență.

De ce nu este bine să scoți latina la clasa a VIII-a? Păi, ar fi și mai bine dacă am învăța latina de mici, dar nu neapărat așa ca la carte, cu toate formele băgate pe gât, ci aplicat. Prin proverbe, prin exerciții de oratorie, prin maxime, prin cugetări, prin lectură. De ce nu ne duce capul să facem lucruri frumoase în țara asta? Când am devenit atât de urâți încât să îi facem pe copii să vină cu ură la școală? Majoritatea elevilor vine la mine și negociază: ”Doamna, am nevoie de un 6, ce fac și eu pentru un 6?”, ”Doamna, astăzi am răspuns, îmi dați o notă?”.
Toți avem păreri, toți avem soluții. Dar sunt și bune? Au un scop? Care este scopul suprem al învățământului de azi? Diplome pe bandă rulantă? Păi, ar trebui să facă școală numai cine vrea și să existe centre unde se vând diplome, legal. Diplomele de masterat/doctorat să fie cele mai scumpe, iar o diplomă de 4 clase-relativ ieftină. Dacă doar hârtia contează, de ce să mai pierd atâta vreme. Un sistem bazat strict pe hârtii.
Morală, etică, valoare sunt noțiuni abstracte. Au fost întotdeauna, dar trăiam cu impresia că vom avea și noi, românii, o șansă către progres, către excelență, către un viitor construit cu trudă și în schimb ce facem? Ne prostituăm pentru statele astea mari care își bat joc de noi cu voia noastră...suntem adolescenta beată de la petrecere. Ce lăsăm în urma noastră? Ură, copia de pe buletin, gunoaie, aurolaci care se droghează în fața ta, bețivi care se urinează în locuri extrem de circulate...tu treci și te uiți în altă parte și critici... Și eu fac același lucru. M-am săturat.
M-am săturat să mă duc cu silă la clasă. Nu mă judeca, nu mă cunoști, dar nu i-ai văzut pe copiii ăștia cum se uită la tine și te tratează ca pe un nimic. Te măsoară din cap până în picioare și te întreabă constant dacă mai au mult de învățat. M-am săturat să vină părinții și să spună ”Eu nu știu ce să mai fac cu el”. M-am săturat de sistemul ăsta românesc de existență. ”Hai lasă așa...”

Fac parte din generația care mai are un pic din toate: inteligență, trudă, naivitate, bună-creștere, tactică, curaj, interes, competență... Dar nu o să ne mai țină mult dacă nu ni se oferă nici un fel de portiță de scăpare. Ne omoară cu zilele, cu hârtiile, cu dubiile, cu regulile lor inventate peste noapte. Și ce-i cel mai grav...îi lăsăm. Care ei? Cei pe care i-ați ales să vă reprezinte. Gluma politică pe care o construiți... Dacă sunt frustrată? Da, logic. Tu nu ești? Sau tu îți bagi capul în nisip. Dacă da...cum poți? Cum să nu te gândești ce se întâmplă în urma ta...ce lași mai departe...trăim fără conștiință de unitate națională. Degeaba cântăm imnul, degeaba serbăm Marea Unire... Noi suntem dezbinați și cred că niciodată nu a fost ca acum. Legea junglei.

Suntem extrem de primitivi. În tot ce facem. Niște proști. Țăranii sunt oameni simpli cu respect pentru natură. Noi nu avem respect nici pentru noi, nici pentru femeia de serviciu care curăță după copilul tău care aruncă hârtia pe jos pentru că acasă tot așa face.

Nu știu ce anume ne va scoate din această stare de putrefacție socială...dar eu nu mai rezist...

Dna Șpagă și Dna. Tefutîncur

Zâmbetul sincer se vede prin cutele drăguțe ce se formează în jurul ochilor. Însă există persoane al căror zâmbet este atât de fals încât îți pare că pentru o secundă un Dementor te-a vizitat și-a supt din tine toată bucuria, lăsându-ți numai amintirile triste...

Doamna Tefutîncur are ochii mari și căprui, o privire fixă din care nu înțelegi dacă te înjură sau te judecă. Nu este nici foarte înaltă, nici foarte scundă, iar postura ei este cu o ușoară aplecare către cel cu care vorbește sau cel căruia i se adresează. Pare a fi serviabilă, dar zâmbetul cu colțurile gurii ridicate forțat și lipsa cutelor din jurul ochilor te împiedică să o citești. Doamna Tefutîncur are dinții ascuțiți, evident, iar adesea caninii îi petrec pe vecinii lor. Ceea ce este curios este faptul că este prietenă(aparent) cu Doamna Șpagă.
Doamna Șpagă este bondoacă, iar respirația ei seamănă cu sunetul unui robinet în lipsa apei. Vocea guturală completează imaginea de femeie atotștiutoare. Spre deosebire de cealaltă, doamna Șpagă are buzele pline, ochii bulbucați și poartă ochelari mari. Doamna Șpagă nu zâmbește des, dar este foarte atentă.
Doamna Tefutîncur are o brățărică de care atârnă o cruciuliță. Întotdeauna vorbește cu pioșenie în comparație cu dna Șpagă, care are o vorbă preferată: "Știe El, Dumnezeu, să le așeze pe toate" și în colțul gurii îi apare o furnicătură de zâmbet aproape imperceptibil. Doamna Tefutîncur vorbește mult mai mult decât dna Șpagă.
Un alt lucru curios este că amândouă poartă eșarfele nepotrivite. Un semn de slăbiciune oare? Dna. Șpagă are un fulărel împletit multicolor; al nepoatei, poate. Dna. Tefutîncur poartă o eșarfă cu ciucuri. Eu le-aș fi văzut invers potriveala, dar asta nu contează prea tare pt că dna Tefutîncur a simțit că este privită și i-a spus și celeilalte. Colțul ochiului e aglomerat. Mă uit cu sfială la hainele lor și observ că ambele poartă cojoc, semn că sunt fane RegimulComunist; două nostalgice după vremuri mai bune.

Doamna Tefutîncur zâmbește aproape tot timpul și pupilele i se dilată în timp ce își arată colții. Un fel de hipnoză, însă cu dna Șpagă nu merge nimic. Cea din urmă are o siguranță de sine de nestrămutat. Admirabil aș zice...
Doamna Tefutîncur o părăsește pe dna Șpagă, lăsând în urma ei un clinchet de râs, un falseu, o impresie de criminalitate sporită de către situația dată: analiza evidentă, într-un metrou duhnind a plictiseală de către o fată cu prea multă imaginație...
Dar pot să jur că există aceste doamne în orice colț al locului în care te afli.

Zâmbește.. ca să te recunosc...