Ai fost zeul meu. Te-am idolatrizat şi ţi-am adus ofrande. Te-am venerat precum venerează muritorii vastul Univers. Am cântat pentru tine cântece de dor, de jale, de amor. Te-am contemplat profund, în tăcere, în lacrimi, în zâmbete, în resemnare. Te-am atins cu sfială ca o pioasă, ca o muritoare. Te-am făcut cunoscut întregii lumi, te-am pus pe buzele multora...ţi-am dat viaţă.Tu doar mişcai din degete şi vântul se pornea; buzele abia dacă deschideau şi se însenina. Din ochii tăi zburau paseri pătimaşe, din torsul tău ieşea jăratec.
Mi te arătai în lună plină, coborând pe-o rază, două, zero...şi mă luai atât de gentil, de cald, într-atât de lin că pielea-mi toată se zbârlea.
Ai fost Luna mea din nopţile senine. Ai fost Ziua mea în toridele suspine de-a te vedea...
Ai fost Zeul meu, rostul meu, ai zămislit în mine iubire.
foarte frumos! imi place cum/ca te-au ales cuvintele, cum ti s-au ivit sa le soptesti. (si nu ma refer la "zeu", "idolatrizat" sau "ofrande", ci la cantece, "jaratec", "...zero" sau "zamislit"). recitind acum ultima propozitie n-am putut a ma abtine sa-mi amintesc ca "rost" e polisemantic; probabil ca asta face lucrurile speciale.
RăspundețiȘtergere