Dragă Iarnă,
Am aşteptat zăpada ta un Decembrie întreg. De Crăciun, în special, mi-am dorit să vii vijelioasă şi să mă prinzi în braţele tale, să mă laşi să mă joc în părul tău şi să tremur ţinându-te de mâna ta glaciară. Dar tu ai refuzat să apari, pesemne că ai greşit destinaţia şi ai ajuns în deşert unde nimeni nu te voia... Draga mea, în noaptea de Crăciun m-am uitat pe geam, la tine-n casă, sus între nori, şi am lăcrămat ca să-ţi dau de ştire că sunt tristă. Dar nu ai observat...Am făcut-o dinadins...se pare că şi tu...
Acum de ce ai mai venit? E prea târziu..nu te mai vreau şi nu mă mai bucură la fel...Şi totuşi...când îmi iei vederea, când mirosul tău îl simt prin scândurile geamului..prin crăpăturile termopanului prost pust...când pe stradă fleşcâi în trena ta...nu pot să nu tremur, să nu mă supun voinţei tale. Zăpadă, dragă...nu te topi pe asfaltul cald, nu te lăsa păcălită de o căldură de suprafaţă...în subsoluri, tot rece e. În ţevi, în calorifere, în pereţi subţiri vieţuieşte un frig precum microbii...
Iarnă...fii blândă totuşi..e încă devreme să apari.
