Trăiesc

Trăiesc în clipe de trecut, clipe care mi-au plăcut şi-aştept să se repete.

Trăiesc pe-un câmp de fericire, într-un lan de-amărăciune. Mi-e chipul cald şi sufletul tăciune. E scrum pe floarea mea şi bate vântul pe tulpina-mi.

Trăiesc pe-un câmp minat şi-alerg ca un nor împins de vânt.

Trăiesc în jumătatea plină şi răstorn paharul precum sângele pe pielea fină.
.
Trăiesc în sentimentul de iubire ce mi-l inspiri, suflându-mi şi durere.

Trăiesc aici şi nu mă doare.

Trăiesc în tine. Trăiesc prin tine.

Trăiesc aievea, alăturea-ţi.

Trăiesc.

Iubeşte-ţi aproapele

Dumnezeu aşa ne-a spus. Cuvântul Lui a ajuns până la noi şi El a vrut ca noi să ne iubim aproapele. Dar în acest secol nimeni nu îşi iubeşte aproapele. E o condiţie pe care oricine care vrea să fie iubit trebuie să o îndeplinească. Astăzi vorbim despre iubire condiţionată sau iubire din interes. Sau poate nu e doar o chestiune de astăzi... O resimt eu ca fiind problema zilei pentru că numai asta văd în jurul meu. Tineri de vârste fragede care se iubesc condiţionat. Azi, mâine, poimâine...e o chestiune de timp şi de spaţiu. "Te iubesc seara când eşti goală în braţele mele" declară băieţeii contemporani mie. "în altă clipă a zilei nu te-aş putea iubi" ar fi continuarea. Iubirea e trupească acum. Sufleteşte e deprimant să iubeşti, ar putea spune unii. Florile şi dulciurile sunt banale pe lângă darurile scumpe cu care te poţi lăuda. Iubirea e condiţionată de bani, de oferte de dragoste. E ofertă promoţională dacă te iubeşte cineva. Şi poate unii ar spune că fetele cer prea multe sau că băieţii nu ştiu să iubească. Azi e înceţoşat drumul iubirii. Poţi merge încet sau poţi să rămăi pe loc, e tot aia. Trebuie să încerci să iubeşti. Dumnezeu a spus să ne iubim aproapele.

Nu e loc în lumea asta de iubire sinceră, în schimbul căreia să nu trebuiască nimic altceva decât iubirea ca răspuns. Dar pe copii, pe ei cine îi mai învaţă să iubească? Pe ei îi îndoctrinăm până la confuzie... Dar e o regulă simplă: Iubeşte-ţi aproapele. E o regulă care te va face să cunoşti pacea şi fericirea. Nu trebuie decât să îţi iubeşti aproapele şi El te va ghida, îţi va arăta calea pe care să păşeşti alături de aproapele tău. Dar eu mă întreb: riscă cineva să iubească sincer? Spun "risc" pentru că e un risc pe care ti-l asumi. Tu poţi să-ţi iubeşti aproapele, dar el poate să nu te iubească sincer. În aces caz ce facem? Of, e greu. E greu să investeşti iubire. Dai o groază de sentimente pentru a primi în schimb răspunsuri dureroase. Dar eu zic să riscăm.

Riscă şi iubeşte sincer, profund, fără contract de cumpărare... Dumnezeu vrea ca noi să ne iubim aproapele. Putea să dea o singură lege şi să zică "Iubeşte-ţi părinţii" sau "Iubeşte-ţi soţul", dar El a zis "Iubeşte-ţi aproapele". Asta ne dă de gândit căci înseamnă că trebuie să ne vedem mai întâi aproapele şi mai apoi să îl iubim.

E destul de greu, dar eu zic să ne iubim aproapele, oricum ar fi el şi să îi lăsăm timp să descopere iubire în sufletul lui. Deşi cred că "aproapele" dovedeşte iubire fără să ceară...si vice-versa. Este tare complicat să îţi iubeşti aproapele, dar până la urmă... Dumnezeu a spus : "Iubeşte-ti aproapele ca pe tine însuţi".

Tu cum te iubeşti?