Colosal de izbitor

Înaintea ochilor se derulează feţe pe care nu le disting, sunt nişte globuri mari de ceaţă. Doar culorile îmi arată diferenţa dintre un obiect şi un altul. Mă chinui să aud clar, dar ca un ecou vag dinspre un vârf de munte, eu aflându-mă pe un altul, se aud doar voci, globuri înceţoşate de voci...Timbrul vocii ar putea să-mi spună măcar dacă este de tip masculin sau feminin, dar fiind atât de departe, nu îmi pot da seama. Apoi un lanţ de evenimente se petrece aproape de mine, iar eu din ecou disting un strigăt...Îmi îngustez ochii încercând să-mi ascut auzul, şi dacă ar fi fost de vizual chipul ar fi prins un contur, dar auditiv, am conturat vocea de aproape de mine ţipând sunete joase. Una e să te trezeşti dintr-un coşmar, dar e altceva să te trezeşti în coşmarul altcuiva. Persoana de lângă mine prevesteşte moartea de mulţi ani...Dacă e cu noroc, e doar ceva foarte grav, dar nu moare nimeni...
În seara aceasta, dinspre o cracă nu foarte îndepărtată, se aude vocea unei paseri de noapte, binecunoscuta şi mult temuta, doamna Cucuvea. Nu sunt eu prea superstiţioasă, dar când un coşmar se suprapune cu vocea încântătoare a dumneaei...îmi vine cam greu să închid ochii şi să văd câmpuri cu flori şi munţi înalţi acoperiţi cu zăpadă albă-orbitor de albă.

Hipnotic. Amnezic. Descentrat şi Răpitor. Uimitor. Dezolant. Agonie şi Exces. Primitor şi Orgasmic. A  R Ă B U F N I. Bufniţă. Carte. Bibliotecă. Linişte. Pace. Munte. Gandhi.

Îmi vin cuvinte în minte rar. Dar când îmi vin aproape că le simt gustul.
Hipnotic este dulce-amărui. Amnezic-atât de amar că te face să îţi curbezi colţurile gurii. Descentrat şi Răpitor- mai întâi sărat, dar nu exagerat, apoi cu iz de plante precum cimbrul. Uimitor-atât de dulce că vrei apă. Dezolant-anason. Agonie şi exces-cuişoare, anason, scorţişoară, nucşoară. Primitor şi orgasmic-dafin, cu gust de rugină. A  R Ă B U F N I-carne tocată cu sos de roşii, spaghete. Bufniţă-carne tare, nefăcută bine. Carte-albuş de ou cu zahăr. Bibliotecă-marshmallow. Linişte-pătrunjel şi mărar. Pace-seminţe de floarea soarelui(negre) prăjite. Munte-zăpadă. Gandhi...nu sunt nebună, dar îmi vine în minte un gust de textil...ca şi cum ai încerca să îţi mănânci bluza...

Mă întreb adesea: "Mor". Câteodată mă trezesc dezamăgită de faptul că nu am murit şi mă gândesc că poate în mine locuieşte un suflet bătrân care nu mai poate îndura, dar ce să fac cu creierul? El este cel care ar trebui să mă facă mai raţională; dacă şi spiritul meu dă greş, şi creierul şi el...atunci....ce fac?
Scriu despre moarte....
Nu mă sperie prea tare când mă gândesc. Citind din Bel Ami pasaje despre moarte mi-am dat seama că oamenii se tem astăzi altfel decât cei din celelalte secole. Şi de fapt, ei nu se tem de ea, ci de consecinţele ei sau de modul de a veni...nu îi preocupă dacă mor, ci cum mor şi ce rămâne în urma lor...
Pe mine mă preocupă acum dacă la noapte va mai fi gălăgie sau voi putea dormi...

....aş fi dormit într-un pat regal marca Ikea, cu aşternut mirosind a Biblioteca Naţională Română şi m-aş fi zgâit la pereţii cu sanscrită pe ei...şi mi-aş fi plimbat piciorul pe bulevardul visării. poate chiar aş fi sforăit...ca un iepuraş... aş fi.... noapte bună.

Chipul Donei

Pe marginea pervazului, chipul ei împietrit privea în gol. Părul ceruit îi era prins în coc îngrijit, iar câteva şuviţe se lipiseră intenţionat peste urechiuşa perfect rotundă. Buzele-i şedeau nemişcate pe înfăţişarea de fătucă erudită. Obrajii nu conturau niciun zâmbet, bărbia nu tremura la vreun fel de emoţie, ochii nu vărsau lacrimi. Căpşorul i se ridica în gâtişor de lebăduţă  dintre umerii curbaţi atât de suav.
Ţintea vrăbiuţele cu privirea; învăluită de  mister nu emana niciun alt sentiment decât o tristeţe uşoară în colţul drept al buzei.
Un porumbel atârnă de umărul ei o aripă, apoi ateriză somptuos în faţa ei. O privi cu coada ochiului, apoi începu să se plimbe dând din cap ca un bătrân înţelept. Se opri brusc şi o privi iar. Tăcerea ei misterioasă nu prevestea nimic bun. Ar putea în orice clipă să îl strivească şi asta nu e chestiune decât de câteva mişcări pe care el nu avea cum să le prevină. Se gândi să îi dea de înştiinţare că nu e de glumă cu el:
"Rrrrruu!"
Ea nici nu clipi, nici nu întoarse capul. Porumbelul se ridică de la sol precum un elicopter împrăştiind praful de pe pervaz în jurul lui şi a femeii. Se mai uită la ea pentru ultima oară, apoi se întoarse şi zbură lăsându-i o mică surpriză.

Chipul Donei, ceruit, pietruita privire ţintea în gol fantasme. În creştetul capului, pe părul uşor ondulat, se usca un găinaţ.